Foto Pele va fi înmormântat în cel mai înalt cimitir vertical din lume: 14 etaje, cascadă, cafenea și un muzeu de mașini
articol scris de Digi Sport30.12.2022, 19:46
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
După o lungă luptă cu boala, legendarul Pele a murit pe 29 decembrie 2022, la vârsta de 82 de ani.
Cel mai înalt cimitir vertical din lume va fi locul de veci al lui Pele
Galerie Foto
Pe 2 ianuarie, trupul neînsuflețit al lui Pele va fi dus pe stadionul lui Santos, unde sicriul va fi depus pe gazon timp de 24 de ore pentru ca suporterii să-i aducă un ultim omagiu. Apoi, coșciugul va fi plimbat pe străzile din orașul său natal, de la casa în care locuiește în prezent mama lui Pele până la Memorial Necropole Ecumenica, locul în care brazilianul își va găsi odihna veșnică.
Acesta este cel mai înalt cimitir vertical din lume, conform Guinness Book, are 14 etaje, 14.000 de cripte, un crematoriu, dar și un loc în care apropiații își pot lua adio de la cei trecuți în neființă într-un cadru privat.
De asemenea, Memorial Necropole Ecumenica este ”dotat” cu o grădină tropicală, o cascadă, o cafenea pe acoperiș și, poate cel mai neobișnuit lucru, dispune de un muzeu de mașini clasice. A fost construit în 1983 și a devenit o atracție turistică în Santos.
Citatele memorabile lăsate de Pele
Într-o colecție a citatelor de ținut minte rostite de-a lungul vieții de brazilian se numără și unul în care Pele rostește numele fotbalistului pe care îl considera mai bun decât el și decât Diego Maradona, spaniolul Alfredo Di Stefano, legenda lui Real Madrid.
- ”Succesul nu poate veni accidental. Presupune multă muncă, perseverență, studiu, sacrificiu și, mai presus de toate, dragoste pentru ce faci”.
- ”Penalty-ul este modul cel mai laș în care poți marca”.
- ”Totul este antrenament”.
- ”Eu nu cred că există cineva născut fotbalist. Poate că te naști cu anumite calități, cu un talent, dar mie mi-este imposibil să cred că cineva chiar se naște pentru a fi jucător de fotbal”.
- ”Dacă ești primul, ești primul. Dacă ești al doilea, nu ești nimic”.
- ”Cu cât este mai greu de obținut victoria, cu atât este mai mare fericirea de după obținerea ei”.
- ”Oamenii aleg între mine și Maradona. Di Stefano a fost mult mai bun, mult mai complet”.
- ”Idealul ar trebui să fie mereu să ai un joc elegant”
- ”Brazilia mănâncă, doarme și bea fotbal. Trăiește pentru fotbal”.
- ”Mereu sunt întrebat despre individualități. Singurul mod în care poți câștiga este cu o echipă. Fotbalul nu este despre un jucător sau doi”.
Cariera remarcabilă a lui Pele
Pele este considerat de mulți specialiști cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor. Născut pe 23 octombrie 1940, legendarul brazilian a debutat la profesioniști la vârsta de 15 ani, în tricoul lui Santos, și, la 16 ani făcea parte deja din echipa națională a Braziliei. A câștigat 21 de trofee cu Santos și este în continuare singurul jucător cu trei Cupe Mondiale în palmares (1958, 1962, 1970).
- 77 de goluri în 92 de meciuri a reușit Pele pentru naționala ”Selecao” și este cel mai bun marcator, fiind egalat de curând de Neymar.
- 643 de reușite în 659 de apariții a bifat brazilianul la Santos.
Etichete: pele , pele a murit , inmormantare pele , cimitir vertical
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții