(P) Slovacia speră la prima victorie din istorie împotriva Angliei!
29.06.2024, 19:00Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: Dinamo - Petrolul Ploiești, marți, 20:00, DGS 2
Duminica de fotbal de la Turneul Final din Germania începe la ora 19:00, când Anglia întâlnește Slovacia, în unul dintre cele mai dezechilibrate meciuri ale optimilor. La Superbet, partida de la Gelsenkirchen beneficiază de Supercote, Superpariuri, dar și opțiunea BetBuilder. Descoperă oferta completă pentru Anglia – Slovacia și alege-ți favorita!
Anglia nu a impresionat până acum
Înaintea începerii competiției din Germania, Anglia era considerată principala favorită la câștigarea trofeului. Chiar dacă a încheiat pe primul loc în grupa C, selecționata „Three Lions” nu i-a încântat pe fani. Englezii au debutat la turneul final cu o victorie la limită, 1-0, cu Serbia, remizând apoi, 1-1, cu Danemarca și 0-0, cu Slovenia. Finalistă ediția trecută, când a pierdut trofeul chiar pe Wembley, în fața Italiei, Anglia rămâne în continuare pe primul loc în topul cotelor Antepost pentru cucerirea primului continental din istorie, având 4.75. Ca să ajungă însă în finala de la Berlin, englezii trebuie să-și îmbunătățească jocul.
Kane și Bellingham, singurii marcatori de până acum, nu au impresionat, iar încrederea în capabilitatea lui Southgate de a obține un trofeu pe banca „Leilor” a scăzut dramatic. Chiar și așa, vicecampioana europeană este marea favorită în această partidă și are cotă 1.42 să câștige împotriva Slovaciei, care a primit cotă 9.00 pentru victorie și 4.50 să se califice în sferturile de finală, indiferent dacă succesul este obținut în timpul regulamentar sau după prelungiri și eventuale lovituri de departajare.
Anglia – Slovacia beneficiază de promoția Superavantaj. Dacă echipa pe care ai mizat are un avans de două goluri în orice moment al partidei, pariul tău este automat câștigător!
Slovacia nu are nimic de pierdut
Aflată pentru a treia oară consecutiv la un turneu final continental, Slovacia a ajuns în optimi de pe locul 3 al grupei E, din care a făcut parte și România. Selecționata lui Francesco Calzona a oferit prima mare surpriză a Europeanului, începând competiția cu o victorie, 1-0, împotriva Belgiei. Apoi, slovacii au fost învinși cu 2-1 de Ucraina și au remizat, 1-1, cu România, rezultate care le-au dat șansa de a merge mai departe de pe locul 3. Calificarea între cele mai bune 16 echipe ale continentului reprezintă o egalare a performanței din 2016, când Slovacia era eliminată de Germania, în optimile de finală.
Toate cele 3 goluri reușite de slovaci la turneul final au fost înscrise în primele 25 de minute ale fiecărei partide, iar Ivan Schranz, atacantul Slaviei Praga, a fost autorul a două dintre ele. 9.00 este cota Superbet pentru o reușită a lui Schranz în poarta englezilor. De cealaltă parte, golgheterul all-time al Angliei, Harry Kane, are cotă 2.05 să marcheze duminică seară, la Gelsenkirchen.
Va fi cel de-al șaselea duel direct între Anglia și Slovacia, iar palmaresul este net favorabil britanicilor, care au câștigat de 5 ori, remizând o singură dată, în faza grupelor Europeanului din 2016.
Meciurile de la turneul final din Germania se trăiesc la intensitate maximă și în Super Social. Intră și tu în cea mai mare comunitate de super pariori din România și găsește inspirație pentru biletele tale verzi!
Etichete: anglia , slovacia , advertorial , superbet
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții