O rudă a emirului din Qatar a dezvăluit ce va face Messi după PSG. Este o legendă a sportului de la Doha
articol scris de Digi Sport13.01.2023, 09:06
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Informația că Leo Messi (35 de ani), proaspăt campion mondial cu Argentina, la CM Qatar 2022, este dorit insistent de Al Hilal, în Arabia Saudită, capătă consistență, iar suma totală se învârte în jurul a 900 de milioane de euro!
Prima dată s-a crezut că este vorba doar despre o reacție de orgoliu a celor care au câștiga Liga Campionilor Asiei cu Anghel Iordănescu și cu Răzvan Lucescu, după ce Al-Nasser a reușit transferul extraterestru al lui Cristiano Ronaldo.
Însă tată lui Messi, care îi este și impresar, a aterizat la Riyadh într-o vizită nepopularizată aproape deloc, astfel că lucrurile se pot schimba radical în privința starului argentinian. Chiar dacă Al-Khelaifi, președintele de la PSG, a spus că s-a înțeles verbal cu Leo pentru prelungirea contractului care expiră la vară.
Nasser Al-Attiyah susține că Messi se va transfera în Arabia Saudită
Numai că o informație venită chiar din Qatar confirmă că viitoarea destinație a lui Messi după plecarea de al Paris va fi Arabia Saudită!
Nasser Al-Attiyah, o rudă a emirului Qatarului și unul dintre numele mari ale sportului din Qatar, țară care deține PSG, a afirmat că „pentru Messi, următorul club după ce va pleca de la Paris Saint-Germain va fi din Arabia Saudită”, precizează cei de la futballnews.com.
Iar Nasser Al-Attiyah nu este doar o rudă a emirului Tamim bin Hamad Al Thani, ci este multiplu campion mondial în cursele automobilistice și știe ce se întâmplă în lumea sportului.
Printre altele, el a câștigat de patru ori Raliul Dakarului (2011, 2015, 2019 și 2022) și este sigurul pilot din Orientul Mijlociu și Asia de Vest care a câștigat prestigiosul raliu mai mult decât o dată.
De asemenea, Al-Attiyah a obținut medalia de bronz la Jocurile Olimpice 2012, de la Londra, la tir!
Messi nu a semnat prelungirea contractului cu PSG, iar înțelegere care va expira în vară
Pentru că încă nu a semnat nimic cu PSG, nu poate fi exclusă posibilitatea ca ”L10” să primească o ofertă mai avantajoasă din altă parte și să uite de promisiunea făcută qatarezilor.
Jurnalistul spaniol Felix Diaz, de la Marca, a confirmat informațiile venite dinspre Arabia Saudită, conform cărora Jorge Messi ar fi la Riyadh pentru a sta de vorbă cu oficialii celor de la Al-Hilal.
Conform jurnalistului Khalid Al-Dhiyab, care lucrează la postul saudit Al-Ryadiah, Lionel Messi ar fi primit o ofertă contractuală în valoare de 900 de milioane de euro pentru trei ani din partea celor de Al-Hilal, iar fotbalistul ar fi dispus să evolueze în Orientul Mijlociu în viitor, așa cum ați aflat joi pe digisport.ro.
Etichete: leo messi , psg , al hilal , jorge messi , transfer messi al hilal , nasser al-attiyah
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții