O gimnastă de 11 ani a murit în bombardamentele din Mariupol: ”Ucigașii de copii vor arde în iad”
articol scris de Digi Sport24.03.2022, 10:28
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
O gimnastă ucraineană în vârstă de 11 ani a murit din cauza bombardamentelor din orașul Mariupol, unde 90% din oraș este distrus deja.
Katya Diatchenko este sportiva din Ucraina care și-a pierdut viața în urma atacurilor nemiloase din partea rușilor la adresa civililor din orașul situat pe malul Mării Azov.
Antrenoarea Katyei Diatchenko: ”Nu vom ierta niciodată asta”
Gimnasta din Ucraina a murit după ce casa familiei sale din Mariupol a fost lovită de un obuz al forțelor armate din Rusia.
”Sincere condoleanțe familiei. Nu este nimic mai rău decât moartea copiilor. Nu vom ierta niciodată asta! Ucigașii de copii vor arde în iad!", a anunțat antrenorarea lui Diatchenko, Anastasia Meshchanenkova, potrivit The Sun.
”Gimnasta ucraineană Katya Dyachenko, în vârstă de 11 ani, a murit în urma bombardamentelor rusești asupra Mariupolului. Câți copii ucraineni mai trebuie să moară pentru ca Ucraina să primească în sfârșit sisteme de apărare aeriană și avioane de luptă? Cât timp copiii noștri vor fi scuturile care protejează UE/NATO?”, a transmis și jurnalista Olka Tokariuk, pe Twitter.
- Peste 925 de civili au murit în războiul din Ucraina, potrivit datelor estimate de ONU
- Peste 15.000 de soldați ruși au murit în război, potrivit estimărilor făcute de ucraineni
- Peste 3.5 milioane de persoane au fugit din Ucraina de teama războiului, potrivit ONU
Etichete: rusia , ucraina , razboi , katya diatchenko
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții