Video O actriță celebră a fost la un meci și a provocat ”explozia” tribunei cu o replică scurtă. Reacția ”victimei”
articol scris de Digi Sport27.03.2023, 18:18
La Liga: Barcelona - Atletico Madrid, sâmbătă, 22:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - Univ. Craiova, sâmbătă, 19:30, DGS 1
Blake Lively (35 de ani) a fost prezentă la meciul câștigat, 3-0, de Wrexham, echipă din liga a cincea engleză la care Ryan Reynolds (46 de ani) este acționar, cu York.
După meci, în drum către ieșirea din stadion, actrița s-a oprit și a discutat cu câțiva dintre fanii din tribune, iar pe unul l-a ”trollat” și momentul a devenit viral.
Galerie Foto
Blake Lively a ”trollat” un suporter
Bărbatul a rugat-o pe Blake Lively să o salute pe partenera sa, Stephanie, iar răspunsul actriței a fost unul neașteptat.
”Salutare, Stephanie, ar trebui să-l părăsești! Ce?”, a spus Blake Lively, moment în care toți cei prezenți au izbucnit în râs.
Fanul însuși a fost cel care a publicat momentul pe rețelele sociale, alături de un mesaj amuzant: ”Steph plânge de bucurie și e încântată până peste cap. Din fericire, nu m-a părăsit. Mulțumesc din nou”.
Blake Lively l-a ironizat pe Ryan Reynolds
Blake Lively a oferit un moment amuzant și în urmă cu două luni, când l-a ironizat pe Ryan Reynolds pentru reacțiile avute în timpul unui meci cu Sheffield United, din Cupa Angliei.
”Mi-am făcut abonament la ESPN+ (n.r. platforma care transmite Cupa Angliei în SUA) doar pentru a-l vedea pe soțul meu cum are o criză de anxietate în direct. A meritat!”, a scris Blake Lively, pe Instagram.
Etichete: wrexham , black lively
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții