”Nu mai avea nici 10 lei de taxi!”. Momente incredibile cu Daniel Popa. ”Dau de băut la toată comuna”
29.12.2018, 14:00SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Viciul lui Daniel Popa pentru jocurile de noroc nu mai este un secret în lumea fotbalului. Totuși, din ce în ce mai multe episoade care nu îi fac cinste atacantului de la Dinamo ies la iveală în ultima perioadă.
Prosport.ro susține că, pe vremea când juca pentru Chindia Târgoviște, acesta cheltuia toții banii la ”păcănele”. Salariul era de 500 de euro pe lună, iar distanța de la locul unde erau jocurile de noroc și Campusul Universității Valahia era de trei kilometri.
"Nu mai avea nici 10 de lei pentru taxi", susțin persoane apropiate, care au dezvăluit și faptul că acesta străbătea de multe ori cei trei kilometri pe jos, plecând cu buzunarele goale de la ”păcănele”.
Daniel Popa a dat de băut la toată comuna
Tot pe vremea când juca pentru Chindia, Daniel Popa a fost în prim-planul unui episod incredibil. După ce a reușit un hat-trick, echipa lui avea șanse să ajungă la barajul pentru Liga 1.
Totuși, în aceeași zi, UTA și-a câștigat și ea meciul, astfel că șansele Chindiei s-au redus la zero, echipa din Dâmbovița terminând pe locul 3 campania. Totuși, asta nu l-a oprit pe Popa să pună mâna pe telefon și, de față cu toată lumea, să anunțe că ”dă de băut la toată comuna”. Vârful nu știa în acel moment că cele 3 goluri nu au contat decât pentru statistică.
Pietroşiţa, locul unde s-a născut Popa, are o populație de 2.000 de oameni, dar vârful a avut noroc. Doar 40 de bărbați l-au așteptat la barul din localitate.
"Mă surprinde acest articol. Eu nu am intrat niciodată într-un cazino ca să joc şi nu am vreo datorie la cineva din această cauză. Legat de meciul cu Craiova, a fost opţiunea lui nea Mircea Rednic să nu mă includă în lot", a afirmat Daniel Popa, după primul articol publicat de digisport.ro.
Etichete: jocuri de noroc , daniel popa , cazino
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții