Video Novak Djokovic, campion și la fotbal. Liderul mondial a marcat un gol și l-a imitat pe Cristiano Ronaldo
articol scris de Digi Sport10.03.2024, 12:13
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Novak Djokovic (36 de ani, 1 ATP) va juca împotriva lui Aleksandar Vukic (27 de ani, 69 ATP) în turul secund de la Indian Wells.
Turneul ATP 1000 de la Indian Wells, din Statele Unite, se va juca între 6 și 17 martie și va fi transmis în direct pe canalele Digi Sport.
Novak Djokovic l-a imitat pe Cristiano Ronaldo
Novak Djokovic este campion la tenis, dar şi fan al fotbalului. La turneul de la Indian Wells, liderul ATP a jucat un meci de fotbal pe un teren din Coachella Valley, California.
Sârbul a marcat cu piciorul stâng împotriva echipei grecului Stefanos Tsitsipas și ulterior s-a bucurat în stilul lui Cristiano Ronaldo, iar la final a strigat "Siuuuuuuu".
Nu este pentru prima dată când Djokovic îl imită pe Ronaldo. La sfârşitul lunii septembrie, el a sărbătorit o frumoasă lovitură de golf la reuniunea All-Stars a Ryder Cup 2023, alături de pilotul de Formula 1 Carlos Sainz şi de foştii fotbalişti Andrei Sevcenko şi Gareth Bale.
SIUUUUU 🔥@DjokerNole hits the iconic @cristiano celebration! pic.twitter.com/8sm8AWVSzh
— Tennis TV (@TennisTV) March 8, 2024
Novak Djokovic: ”Federer și-a încheiat cariera, probabil că eu și Nadal nu o să mai jucăm foarte mult”
Novak Djokovic va juca la Indian Wells pentru prima dată din 2019. Sârbul nu s-a vaccinat, iar restricțiile împotriva virusului COVID-19 au fost ridicate în Statele Unite pe 11 mai 2023.
Înainte de primul său meci din SUA, liderul ATP s-a declarat dezamăgit că Rafael Nadal s-a retras de la Indian Wells. Este important de precizat că Nadal și Djokovic au călătorit împreună în Statele Unite.
De asemenea, sârbul a susținut că atât pentru el, cât și pentru Nadal finalul carierei se apropie.
”Este trist. Mi-a făcut plăcere să-l văd. Știu că a venit devreme pentru că și-a dorit foarte mult să se adapteze fusului orar, să exerseze cât mai mult posibil, să se pregătească să joace.
Știm că acele momente vor veni pentru noi toți. Când vor veni cu adevărat, va trebui să înțelegeți că asta este. Roger și-a încheiat cariera, probabil că eu și Rafa nu o să mai jucăm foarte mult.
Este un fel de sfârșit de eră și este trist, dar în același timp, cred că sunt multe momente minunate, meciuri și recorduri pe care le putem sărbători.”, a declarat Novak Djokovic, potrivit sport.es.
Etichete: cristiano ronaldo , novak djokovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții