Norvegia amendată! Ce lăţime maximă poate să aibă bikini-ul în competiţia feminină de handbal pe plajă
articol scris de Digi Sport21.07.2021, 08:50
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Delegaţia Norvegiei la turneul final al Campionatului European de handbal pe plajă a fost amendată cu 1.500 de euro pentru că fetele au refuzată să mai joace ultimul meci în bikini, iar conducerea delegaţiei a hotărât să susţină demersul jucătoarelor.
Fetele din naţionala Norvegiei au invocat echipamentul băieţilor, care pot juca în pantaloni scurţi, în timp ce ele nu.
Norvegia a fost amendată cu 1.500 de euro pentru că fetele nu au jucat în bikini la handbal pe plajă
Înaintea competiţiei din Bulgaria, Norvegia a solicitat schimbarea echipamentului, dar i s-a răspuns că reglementările prevăd ca "femeile să poarte bikini care nu trebuie să depăşească 10 centimetri pe lateral".
Galerie Foto
Chiar dacă în primele partide au evoluat în bikini, în ultimul meci au îmbrăcat pantaloni scurţi, încălcare a regulilor care a atras o amendă de 1.500 de euro.
Norvegia a pierdut meciul cu Spania pentru locul 3, scor 0-2, iar campioană europeană a devenit Danemarca, 2-0 în finală cu Germania. Competiţia s-a disputat la Varna, în Bulgaria.
Nordicele au primit sprijin din partea delegaţiei Franţei, care anunţă că speră în schimbarea regulamentului şi anunţă că indiferent de consecinţe, naţionala cocoşului galic va juca la următorul turneu în ţinuta în care se simt bine fetele. Indiferent de consecinţe.
"Am pierdut jucătorare din această cauză. Îmi spun că se simt inconfortabil, goale şi urmărite. Este un sport cu multă mişcare, iar bikini-ul este deosebit de incomod. Mai este un disconfort, de exemplu, în timpul menstruaţiei", a declarat Valerie Nicolas, managerul Franţei.
Etichete: campionatul european de handbal pe plajă , bikini handbal pe plaja , norvegia amendata
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții