Nimeni nu știe unde este Gabriel Tamaș! Patronul lui Hapoel Haifa este foarte îngrijorat: ”Sperăm din suflet să îl găsim”
21.07.2019, 19:13SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gabriel Tamaș nu se dezminte. Fundașul român nu s-a prezentat la antrenamentul de sâmbătă al lui Hapoel Haifa și nimeni din cadrul clubului nu a reușit să dea de el în ultimele 12 ore. Yoav Katz, patronul lui Hapoel Haifa, a afirmat că nu are habar unde ar putea fi jucătorul de 35 de ani.
„Noi suntem foarte îngrijorați că nu am dat de Tamaș. Nu știm ce s-a întâmplat. Cei care au avut permisie au putut sta la restaurant până la 1:30 azi-noapte. Am vorbit personal cu el și era în ordine în acel moment. De atunci nu mai știm nimic de el. Vrem întâi să îl căutăm și să știm ce s-a întâmplat cu el, înainte să luăm alte măsuri”, a spus Yaov Katz.
”România nu e Statele Unite, China sau Rusia. Este o țară mică, dar noi sperăm din suflet să îl găsim. Nu sunt deloc liniștit, dar nu vreau să trag concluzii”, a adăugat patronul lui Hapoel Haifa pentru Gazetă.
Gabriel Tamaș abia a semnat un nou contract cu Hapoel Haifa
Incidentul cu dispariția fundașului a avut loc chiar după ce apărătorul a semnat prelungirea contractului cu clubul din Israel: “La finalul unei întâlniri cu patronul Yoav Katz, antrenorul Haim Silvas şi juc-torul Gabriel Tamaş au convenit ca jucătorul să rămână la Hapoel Haifa şi fotbalistul a semnat un contract penntru următorul sezon”, se arată pe pagina de Facebook a grupării din Israel.
Gabriel Tamaş se află la Hapoel din 2017 şi va continua la israelieni, chiar dacă apărătorul a avut probleme cu oficialii clubului.
Gabriel Tamaș a fost prins băut la volan, fără permis valabil
Gabi Tamaş nu doar că a condus la volan cu o alcoolemie de trei ori mai mare şi a ajuns la 205 km/h. Potrivit Yediot Aharonot, fundaşul român avea şi un permis care nu era valabil.
Jucătorul a fost dus la momentul respectiv în faţa unei instanţe din oraşul Petah Tikva, situat în apropiere de Tel Aviv, şi a fost arestat.
"Un jucător străin de fotbal a fost prins conducând cu 205 km/h pe autostradă și având o alcoolemie de 0.773 mg/l în aerul expirat" anunțau israelienii de la Sport 1.
Gabi Tamaș se afla în mașină împreună cu două femei în momentul în care a fost oprit de echipajul de poliție.
Etichete: gabriel tamas , tamas , hapoel haifa , dispărut
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții