Foto Neverosimil: ce se întâmpla în sală, când Răzvan Lucescu le vorbea antrenorilor. FRF a publicat poza, apoi a șters-o
articol scris de Digi Sport13.11.2024, 18:49
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Răzvan Lucescu (55 de ani), antrenorul lui PAOK, campioana en-titre a Greciei, a ținut un curs la Școala de Antrenori din cadrul FRF.
Răzvan Lucescu și-a prezentat filosofia de joc în cadrul unui curs de perfecționare a posesorilor de Licență PRO.
Alin Minteauan a adormit la prezentarea lui Răzvan Lucescu
Viorel Moldovan, Edi Iordănescu, Ioan Ovidiu Sabău sau Alin Minteauan au fost prezenți în sală.
Fostul antrenor de la CFR Cluj, acum la Alba Iulia, pare că doarme într-una dintre fotografiile postate de Federația Română de Fotbal pe site-ul oficial, ștearsă ulterior.
Galerie Foto
”Luni, antrenorul echipei PAOK Salonic, Răzvan Lucescu, a fost prezent la București ca invitat al Școlii de Antrenori din România, participând la cursurile de perfecționare destinate antrenorilor posesori de Licență Pro UEFA.
Lucescu, fost selecționer al echipei naționale a României în perioada 2009-2011, și-a împărtășit filosofia de joc și abordarea sa unică asupra fotbalului modern în fața unui public format din antrenori de elită ai fotbalului românesc.
Printre subiectele discutate, Răzvan Lucescu a detaliat stilul său propriu de joc, abordând fazele esențiale: ofensiva, tranziția defensivă și ofensivă, dar și organizarea apărării. Acesta a explicat modul în care transferă această filosofie în pregătirea meciurilor, inclusiv analiza detaliată a adversarilor și evaluarea performanțelor echipei sale, pregătirea fiecărui antrenament dintr-un ciclu săptămânal, precum și adaptarea strategiilor în funcție de condițiile de joc și adversarii întâlniți.
Un alt punct de interes a fost gestionarea unui microciclu intens cu două jocuri pe săptămână și modul de relaționare cu jucătorii cheie și cu managementul clubului. Lucescu a împărtășit și sfaturi despre comunicarea cu presa, subliniind importanța menținerii unui echilibru între performanțele echipei și imaginea publică.
În cadrul sesiunii, Răzvan Lucescu a oferit și o analiză amănunțită a modului în care a pregătit partida din Europa League împotriva echipei Manchester United. Participanții au avut ocazia să înțeleagă complexitatea pregătirii unui astfel de meci, de la analiza adversarului până la integrarea detaliilor tactice în planul de joc al echipei PAOK Salonic.
În cadrul evenimentului, antrenorii au beneficiat și de o sesiune dedicată „Utilizării datelor în fotbal și proiectului Intelligence Centre”, susținută de Andrei Angelescu, manager al departamentului Data&Insights al Federației Române de Fotbal. Această sesiune informativă a demonstrat cum datele pot fi colectate și analizate pentru a optimiza strategia echipelor și performanța individuală a jucătorilor. Angelescu a prezentat tehnici de colectare și metrici avansate care pot oferi o perspectivă nouă asupra jocului și deciziilor de management sportiv.
Proiectul Intelligence Centre al FRF, prezentat în finalul sesiunii, reprezintă o inițiativă majoră pentru a transforma fotbalul românesc printr-o abordare informată, bazată pe analiza datelor și promovarea unei culturi a deciziilor fundamentate, aducând astfel o valoare reală echipelor din România”, a transmis FRF, în cadrul unui comunicat postat pe site-ul oficial.
Etichete: razvan lucescu , alin minteauan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții