Nepoata lui Mircea Sandu ”a înmormântat doi logodnici”, iar soțul a părăsit-o pentru altă femeie: ”E șocant”
articol scris de Digi Sport08.11.2023, 19:40
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Andreea, nepoata lui Mircea Sandu, fostul președinte FRF, a divorțat în acest an de Viorel Bogățeanu. Nașii celor doi au fost Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf.
Viața Andreei Sandu nu a fost una ușoară. Doi dintre logodnicii săi au murit, iar cel cu care s-a căsătorit și-a găsit o altă parteneră. În plus, nepoata fostului fotbalist și președinte al Federației nu poate avea copii. Cu toate acestea, e optimistă și a luat totul de la capăt.
Galerie Foto
Andreea Sandu: ”Fostul meu soț a decis să renunțe la iubirea noastră și să aleagă alt drum alături de doamna sufletului lui”
”După o viață atât de tristă în care mi-am înmormântat doi logodnici, am avut impresia că Dumnezeu mi-a adus în viață omul acela care să mă merite și să mă iubească pentru ce sunt eu ca persoană. Din păcate, după șapte ani de căsnicie, o căsnicie fericită pot spune, fostul meu soț a decis să renunțe la iubirea noastră și să aleagă alt drum alături de doamna sufletului lui.
Motivele au fost multiple, le-am aflat și eu ulterior, în ciuda faptului că am încercat mereu să comunic cu el, să mă asigur că totul merge bine între noi. Unul dintre motive a fost cel financiar, se pare. Își dorea foarte mult o casă a lui, iar eu nu am fost în stare să-i ofer acest lucru.
N-am crezut vreodată că vom ajunge la despărțire. Știi cum e, când vezi că totul e ok, că suntem fericiți împreună, că nimic nu ne împiedică să ne ducem planurile la capăt, că suntem o familie în adevăratul sens, și dintr-o dată să afli că de fapt nu ești singura femeie din viața soțului, e destul de șocant. Dar, a trecut, acum sunt din ce în ce mai bine și mă bucur că sunt sănătoasă, asta este cel mai important”, a spus Andreea Sandu, potrivit Fanatik.
Anamaria Prodan a decis să vorbească despre Laurențiu Reghecampf: "El și amanta vor să stoarcă niște bani de la mine!"
Galerie Foto
Povestea Andreei Sandu și a fostului ei soț seamănă cu cea a nașilor lor. Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf s-au despărțit în 2021, dar nu au divorțat încă oficial, chiar dacă antrenorul are o relație cu Corina Caciuc, alături de care are un băiat. Partenera lui ”Reghe” este însărcinată din nou.
Anamaria Prodan a anunțat și cum s-a ajuns în această situație: Laurențiu Reghecampf nu ar vrea să semneze actele de divorț și nici să renunțe la procesele pe care i le-a intentat.
"Am 5-6 procese cu el pe rol la acest moment, nici nu le mai știu numărul. El și amanta vor să stoarcă niște bani de la mine! Spun amantă, pentru că nu sunt căsătoriți, iar divorțul nu s-a pronunțat! El e încă însurat, da?! Ați văzut voi pe undeva că s-a pronunțat divorțul?!
De ce nu renunță el la aceste procese cu mine? Nu vrea! Vrea bani! Nu există așa ceva! Sunt doi ani de când ne rugăm și eu și avocații mei de el, la două zile, să închidă tot și să-și vadă de viața lui! Să mergem la notar să încheiem, asta îi cerem noi toți, familia!", a declarat Anamaria Prodan, în podcastul "Tare de tot", cu Viorel Grigoroiu.
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au împreună un copil, pe Laurențiu Reghecampf junior.
Etichete: andreea sandu , nepoata mircea sandu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții