News Alert Nemții au publicat actul care dovedește violul. Acordul semnat de Ronaldo și Mayorga
08.10.2018, 09:30SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Scandalul în care Cristiano Ronaldo este acuzat de viol continuă, cu detalii oferite în premieră de Der Spiegel, revista care a dezvăluit în exclusivitate relația pe care starul lui Juve a avut-o cu Kathryn Mayorga.
Sursa citată a publicat documentele care atestă acordul semnat de Cristiano și Kathryn în ianuarie 2010, după cele întâmplate în Las Vegas. Conform actelor, tăcerea "victimei" a avut și un preț: 375.000 de euro.
Pe lângă suma oferită, Ronaldo se obliga și să îi pună la dispoziție lui Kathryn documente care să ateste că nu are nicio boală cu transmitere sexuală. Actele sunt semnate de cele două părți.
FOTO Documentele publicate de Der Spiegel:
Galerie Foto
Celebrul fotbalist portughez Cristiano Ronaldo a dezminţit categoric săptămâna trecutî că a violat o americancă într-un hotel din Las Vegas în iunie 2009, el calificând violul drept "crimă dezgustătoare".
Poliţia din Las Vegas a anunţat, acum o săptămână, că a redeschis ancheta în cazul acuzaţiilor de viol aduse de Mayorga împotriva lui Cristiano Ronaldo, care a dezminţit categoric agresiunea asupra tinerei femei, în camera sa de hotel, în iunie 2009.
Într-un al doilea mesaj pe Twitter, atacantul lui Juventus Torino a spus că este liniştit. "Conştiinţa mea împăcată îmi permite să aştept în linişte rezultatele oricărei anchete", a scris el.
Mayorga, care acum 34 de ani, a afirmat într-o plângere depusă în statul Nevada că Rolando a sodomizat-o cu forţa, pe 13 iunie 2009, şi a exercitat presiune pentru a o face să semneze un acord financiar care o obliga să păstreze tăcerea.
"Plângerea doamnei Mayorga, probele fizice ale agresiunii sale sexuale (...) nu sunt 'fake news'", a reacţionat avocatul acesteia, Leslie Stovall, într-un comunicat.
Conform avocatului, Kathryn Mayorga speră nu doar să "obţină dreptate" punându-l pe Ronaldo în faţa responsabilităţilor sale, dar şi să-l împiedice să recidiveze, "încurajând toate victimele agresiunilor sexuale'' să-i urmărească pe autorii acestora, oricât de "celebri, bogaţi sau puternici ar putea părea".
Pe 13 iunie 2009, Mayorga a denunţat un presupus viol la poliţia din Las Vegas şi a făcut obiectul unui control medical. "Însă, în momentul în care a fost făcută depoziţia, victima nu a furnizat detectivilor nici locul incidentului şi nici descrierea suspectului'', a subliniat luni poliţia din Las Vegas, răspunzând unei întrebări a AFP pe această temă.
Conform plângerii, americanca s-a abţinut să menţioneze numele lui Ronaldo, evocând doar "un jucător celebru de fotbal", iar procedura a fost închisă.
Ea s-a temut să nu fie "umilită public" şi să suporte eventuale represalii din partea starului portughez, după cum a explicat în plângerea depusă pe 27 septembrie la un tribunal din Las Vegas.
"Dosarul a fost redeschis, iar detectivii noştri verifică informaţiile oferite de victimă", a asigurat poliţia din Las Vegas, care a refuzat să ofere informaţii suplimentare în privinţa unei anchete în curs de desfăşurare.
Ce s-ar fi întâmplat în 2009
Kathryn Mayorga şi Cristiano Ronaldo au avut un schimb de replici în ultima perioadă. Primul atac a venit din partea fostului model. "Acest tip, care e atât de faimos și atât de sexy, e un ratat și o mizerie. A început să mă împingă foarte puternic și a început să facă diverse lucruri cu mine, să mă atingă și să mă tragă. L-am împins și am tot spus: nu!". Puțin timp mai târziu, Ronaldo a tras-o într-o cameră și a violat-o în timp ce ea striga: "nu, nu, nu!", a spus Kathryn Mayorga pentru Der Spiegel.
Replica lui Ronaldo a venit după partida pe care Juventus a câştigat-o în faţa celor de la Napoli. Cu zâmbetul pe buze, Cristiano a spus: "Nu, nu, nu, nu, nu. Ce au spus? Fals. Ştiri false!", după care a detaliat: "Vor să se promoveze şi se folosesc de numele meu. E normal. Vor să fie faimoase folosindu-se de numele meu, dar aceste lucruri fac parte din viaţa mea. Totul e bine, sunt un om fericit".
Cristiano Ronaldo (33 de ani) are 4 copii: Cristiano Ronaldo jr. (8 ani), gemenii Mateo Ronaldo și Eva Maria dos Santos (născuți în iunie 2017) și Alana Martina, fiica portughezului cu fotomodelul Georgina Rodriguez (născută în noiembrie 2017).
Etichete: cristiano ronaldo , viol , ronaldo mayorga viol , documente ronaldo viol
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții