”Mircea și Răzvan Lucescu sunt complet diferiți! Unul are fler, charisma!” Dezvăluirile italianului care a fost secundul lor
17.05.2021, 19:03SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Mircea Lucescu a revenit în țară după un sezon glorios pe banca lui Dinamo Kiev - a cucerit trei trofee, Supercupa, titlul de campioană și Cupa Ucrainei, tranșând clar rivalitatea cu Șahtior Donețk în favoarea echipei sale.
Antrenorul de 75 de ani a fost ajutat de secundul Diego Longo, cel care colaborase până atunci cu fiul acestuia, Răzvan Lucescu, la Rapid, naționala României, Petrolul, PAOK sau Al Hilal.
Italianul a acordat un interviu în presa din țara sa natală și i-a comparat pe cei doi tehnicieni.
”Aveam nevoie de o schimbare, de o nouă motivație pe care Mircea mi-a oferit-o, este o adevărată legendă.
Este un tip complet diferit față de Răzvan, de la stilul de muncă la mentalitate. Amândoi sunt ambițioși, știu să obțină succese, dar în rest nu seamănă deloc.
Mircea Lucescu este un tip cu fler, cu instinct. Răzvan e muncitor, totul e bazat pe sacrificiu și efort.
Mircea are o intuiție incredibilă, are și charisma, este și un lider înăscut, transmite totul doar prin simpla lui prezență.
Am învățat atâtea lucruri alături de el, unele pe care nici nu le pot explica, dar mai importante decât chestii de tactică și pregătire a meciurilor, capitol la care Răzvan este extrem de meticulos.
Diego Longo: ”Mircea Lucescu m-a uimit cu deciziile sale”
Să vă povestesc o anecdotă. În lot era un jucător care urma să fie îndepărtat. Nu avea nicio șansă, nici nu se omora la antrenamente, nu avea nicio calitate, nimic, nimic.
În noaptea dinaintea Supercupei contra lui Șahtior, Mircea l-a luat în echipă. Nu știu, văzuse ceva la el, deși nici nu se antrenase cu noi, dar Lucescu l-a băgat în teren.
Iar Rodrigues a fost decisiv în acel meci. Asta deși toate analizele, toate statisticile arătau că nu merită să joace deloc.
A fost o decizie incredibilă și nu a fost singura cu care m-a uimit. La Mircea Lucescu, intuiția contează”, a povestit Longo pentru tuttomercatoweb.com.
Italianul se referă la Gerson Rodrigues, un mijlocaș de 25 de ani de origine portugheză, dar care joacă pentru naționala Luxemburgului.
El a marcat golul de 2-1 pentru Dinamo Kiev în Supercupa câștigată cu 3-1 în fața Șahtiorului. El a mai marcat apoi și în tururile preliminare din UEFA Champions League contra lui AZ Alkmaar și Gent, devenind primul luxemburghez care joacă în grupele UCL.
Etichete: razvan lucescu , mircea lucescu , diego longo , mircea lucescu dinamo kiev , gelson rodrigues
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții