Mihăiță Neșu a demarat lucrările la Complexul de Recuperare Sf. Nectarie! La ce sumă este estimat proiectul
articol scris de Digi Sport03.06.2021, 13:12
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mihăiță Neșu a demarat un proiect pentru ajutorarea copiilor și tinerilor cu dizabilități neuromotorii.
Fostul jucător al celor de la Utrecht a anunțat pe pagina oficială de Facebook a fundației că au început deja lucrările la Complexul de Recuperare Sfântul Nectarie din Oradea.
Mihăiță Neșu a demarat lucrările la Complexul de Recuperare Sf. Nectarie
Galerie Foto
În următoarele două zile vor fi trasate cu topograf aleile, parcările și biserica aflată în interiorul complexului.
Neșu a anunțat că cele trei clădiri ale complexului vor fi ridicate simultan, iar persoanele și companiile care doresc să ajute la procurarea materialelor necesare construcției pot sprijini proiectul prin donații la Fundația Mihai Neșu.
Costurile ridicării Complexului Sf. Nectarie sunt estimate la suma de 3.5 milioane de euro, iar suma acoperă atât construcția și amenajarea centrului, cât și a spațiilor de joacă, a cazării pentru părinții copiilor, a fermei, solarelor, grădinilor, restaurantului social și a piscinei pentru hidroterapie.
”AM DESCHIS ȘANTIERUL!!!
Astăzi 2 iunie am început oficial lucrul pe șantierul pentru construcția Complexului de recuperare Sfântul Nectarie pentru copii și tineri cu dizabilități neuromotorii!
Am început cu trasarea cu topograf a aleilor, parcărilor și a bisericii, activitate care va dura 3 zile, apoi mergem mai departe și va ținem la curent!
Vă anunțăm că deja avem finalizată o listă completă cu necesarul pentru construcția și amenajarea interioară a bisericii și firmele și oamenii care vor să contribuie ne pot solicita acest necesar prin mail sau telefonic pentru a contribui ca ctitori sau donatori. Biserica este prima și cea mai micuță ca dimensiune dintre cele 3 clădiri cu a căror construcție vom începe simultan. Dumnezeu să ne ajute până la finalizarea proiectului!”, a anunțat Mihăiță Neșu pe pagina oficială de Facebook, Mihai Neșu Foundation.
Interviu emoționant cu Mihai Neșu
Mihai Neșu a fost victima unui teribil accident în urmă cu aproape un deceniu, în timpul unui antrenament la Utrecht, formația la care juca în acel moment, în urma căruia a rămas paralizat.
Deși viața i s-a schimbat radical de la acel moment, Mihai Neșu a avut puterea să se reinventeze și să extragă doar elementele pozitive din accidentul său. În acest sens, a deschis o fundație, la Oradea, cu un complex în care copiii cu dizabilități fac terapie.
De asemenea, Mihai Neșu a transmis, în cadrul unui interviu emoționant acordat revistei Familie Ortodoxă, în săptămână Paștelui, că accidentul i-a transformat viața și în bine.
”Viața mea înainte de accident a fost ca viața majorității tinerilor. Aveam multe visuri, îmi doream să câștig mulți bani și să îmi cumpăr tot ce vreau. Cu Dumnezeu nu aveam nicio relație. Știam că există Dumnezeu, îmi mai aduceam aminte din când în când de el. Dumnezeu m-a binecuvântat cu acest accident, Dumnezeu mă iubește și are grijă de mine și trebuie să fiu și eu așa cum mă vrea el.
Copiii de la fundație, pe care îi întâlnesc zilnic, au suferințe fizice mult mai mari decât mine. Dar cred că sufletește sunt mai sănătoși decât noi toți”, a declarat Mihăiță Neșu.
Etichete: mihai nesu , fundatie , complexul sf. nectarie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții