Adrian Rus și Romario Benzar în tricoul României / Foto: Sport Pictures

Mesajul FRF pentru stranieri! Federația le cere să fie responsabili și să nu revină în țară: "Protejați-i prin acest sacrificiu"

24.03.2020, 13:46
  • SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1

Federaţia Română de Fotbal a lansat pe site-ul oficial un mesaj de responsabilitate către toţi jucătorii români care evoluează în campionatele din străinătate şi îi îndeamnă la 'sacrificiul' de a nu reveni în ţară.

"FRF transmite un mesaj de susţinere şi responsabilitate către toţi jucătorii români, legitimaţi la cluburile din România şi din străinătate. În această perioadă de mari provocări pentru întreaga societate, FRF îşi reafirmă susţinerea pentru toţi membrii familiei fotbalului românesc. Suntem preocupaţi de situaţia fiecărui participant la fenomenul fotbalistic, jucători, spectatori, antrenori, membri ai staff-urilor tehnice şi medicale, manageri şi arbitri.

Aici, în ţară, lucrăm împreună cu toţi cei implicaţi pentru a identifica cele mai bune soluţii, competiţionale, normative şi financiare, astfel încât această pandemie şi efectele ei să ne afecteze cât mai puţin. Pe cei care activează în străinătate şi se află în acest moment în alte ţări, îi îndemnăm să demonstreze prin comportamentul lor grijă faţă de sine şi de cei dragi, protejând astfel prin sacrificiul personal al depărtării de casă. Aşa ne arătăm unitatea în solidaritate ca români!", se arată în mesajul FRF.

Peste 160 de jucători români activează în alte țări din Europa

FRF a realizat şi o hartă a ţărilor în care evoluează jucătorii români născuţi începând cu 1 ianuarie 2002, legitimaţi sau aflaţi sub formă de împrumut la cluburi din primele trei ligi alte tuturor ţărilor membre UEFA.

Un total de 163 de jucători cu naţionalitate română, având minimum 17 ani împliniţi, activează în acest moment la cluburi din primele trei eşaloane din 54 de ţări europene. În evidenţierea jucătorilor a fost luat în considerare nivelul valoric la care evoluează clubul unde se află jucătorul, indiferent de faptul că acesta joacă pentru echipa secundă sau primavera a clubului.

Jucătorii români legitimaţi la cluburi din Europa:

  • Albania: Deian Boldor (Partizani Tirana, L1) - 25 ani
  • Andorra: Dan-Ilie Martin (CE Carroi, L1) - 22 ani
  • Anglia: Cătălin Cîrjan (Arsenal, L1) - 17 ani, Theodor Corbeanu (Wolverhampton, L1) - 17 ani, George Puşcaş (Reading, L2) - 23 ani, Mihai Dobre (Wigan Athletic, L2) - 21 ani, Dennis Politic (Bolton Wanderers, L3) - 20 ani
  • Austria: Alin Roman (Vorwarts Steyr, L2) - 26 ani, Michael Drozd (Florisdorfer, L2) - 17 ani, Ioan Maris (SV Kuchl, L3) - 25 ani, Dominik Wieland (SC Wiener Viktoria, L3) - 20 ani
  • Azerbaidjan: Adrian Scarlatache (FC Zira, L1) - 33 ani
  • Belgia: Denis Drăguş (Standard Liege, L1) - 20 ani, Vladimir Screciu (Lommel SK, L2) - 20 ani, Vlad Mitrea (KSC Lokeren, L2) - 19 ani
  • Bulgaria: Claudiu Keşeru - 33 ani, Dragoş Grigore - 33 ani, Cosmin Moţi - 35 ani (toţi Ludogoreţ Razgrad, L1), Ionuţ Neagu (Cerno More Varna, L1) - 30 ani
  • Cehia: Nicolae Stanciu (Slavia Praga, L1) - 26 ani, Alexandru Băluţă (Slovan Liberec, L1) - 26 ani, Florin Niţă (Sparta Praga, L1) - 32 ani
  • Cipru: Costel Pantilimon (Omonia Nicosia, L1) - 33 ani, Florentin Matei (Apollon Limassol, L1) - 26 ani
  • Danemarca: Jean-Claude Bozga - 35 ani, Marian Huja - 20 de ani (ambii HB Koge, L2)
  • Finlanda: David Popa (AC Kajaani, L2) - 22 ani
  • Franţa: Ciprian Tătăruşanu (Olympique Lyon, L1) - 34 ani, Luca Florică (Amiens, L1) - 17 ani, Bogdan Racoviţan (Dijon, L1) - 20 de ani
  • Grecia: Leon Peto (Mainz, L1) - 17 ani, Elvis-Andrei Popa (Werder Bremen, L1) - 22 ani, Justin Kussmann (FC Nurnberg, L2) - 18 ani, Darius Ghindovean (MSV Duisburg, L3) - 18 ani
  • Grecia: Gabriel Torje - 30 ani, Steliano Filip - 25 ani (ambii AE Larissa, L1), Vladimir Nicoară (Platanias, L2) - 18 ani
  • Irlanda: Cristian Măgeruşan (Bohemians Dublin, L1) - 20 ani
  • Irlanda de Nord: Gabriel Sava (Warrenpoint Town, L1) - 33 ani
  • Italia: Ionuţ Radu - 22 ani, Reinaldo Radu - 18 ani (ambii Parma, L1), Vlad Chiricheş - 30 ani, Zoran Mitrov - 18 ani, Raul Şteau - 18 ani, Andrei Iulius Mărginean - 18 ani (toţi Sassuolo, L1), Ştefan Radu (Lazio Roma, L1) - 33 ani, Răzvan Sava (Lecce, L1) - 17 ani, Radu Drăguşin (Juventus Torino, L1) - 18 ani, Matei Cristian Ilie (Hellas Verona, L1) - 17 ani, Gabriele Boloca (Bologna, L1) - 18 ani, Simone Potop (AC Milan, L1) - 20 ani, Eduard Duţu (Fiorentina, L1) - 18 ani, Mihael Onisa - 20 ani, Bogdan Stauciuc - 18 ani (ambii FC Torino, L1), Ricardo Farcaş (SPAL Ferrara, L1) - 19 ani, Romario Benzar - 27 ani, Vlad Dragomir - 20 ani (ambii Perugia, L2), Vasile Mogoş (Cremonese, L2) - 27 ani, Marius Marin (Pisa, L2) - 21 ani, Adrian Stoian (Livorno, L2) - 29 ani, Octavian Cătălin Nicolau (Cosenza, L2) - 17 ani, Sergiu Suciu (Venezia, L2) - 29 ani, Demian Popovici - 18 ani, Alexandru Mogoş - 17 ani (ambii Virtus Entella, L2), Vladislav Bănuţă (Pescara, L2) - 18 ani, Daniel Onescu (Virtus Verona, L3) - 27 ani, Claudiu Micovschi (Avellino, L3) - 20 ani, Mihai Gusu (Albinoleffe, L3) - 23 ani, Raoul Mal (Pro Vercelli, L3) - 20 ani, Denis Hergheligiu (Feralpisalo, L3) - 20 ani, Daniel Birligea (Teramo, L3) - 19 ani, Robert Filip (Alessandria, L3) - 18 ani.
  • Kazahstan: Dorin Rotariu (FC Astana, L1) - 24 ani, Gabriel Enache (SK Kîzîljar, L1) - 29 ani
  • Lituania:Liviu Antal (Zalgiris Vilnius, L1) - 30 ani
  • Luxemburg: Adrian Mărunţelu (FC Koeppchen, L2) - 23 ani, Daniel Făsui - 29 ani, Andrei Popescu - 35 ani (ambii CS Grevenmacher, L2)
  • Malta: Alin Ion Mărgărit (FC Kalkara, L3) - 31 ani
  • Moldova: Andrei Peteleu (Sheriff Tiraspol, L1) - 27 ani
  • Polonia: Bogdan Ţîru (Jagiellonia Bialystok, L1) - 26 ani, Sergiu Hanca - 27 ani, Cornel Râpă - 30 ani (ambii KS Cracovia, L1), Florin Purece (Termalica Nieciecza, L2) - 28 ani
  • Portugalia: Pedro Paul (CD Aves, L1) - 19 ani, Alexandru Morăraş (Academica Coimbra, L2) - 20 ani, Orlando Kadas (Mafra, L2) - 18 ani
  • Rusia: Ionuţ Nedelcearu (FK Ufa, L1) - 23 ani, Eric Bicfalvi (Ural, L1) - 32 ani, Paul Anton (Krîlia Sovetov, L1) - 28 ani
  • San Marino: Petrişor Voinea (La Fiorita, L1) - 29 ani, David Pop (Tre Fiori, L1) - 20 ani, Cristian Ibănescu (FC Fiorentino, L1) - 21 ani
  • Scoţia: Ianis Hagi (Glasgow Rangers, L1) - 21 ani, Laurenţiu Brănescu (FC Kilmarnock, L1) - 25 ani
  • Serbia: Constantin Nica (Vojvodina Novi Sad, L1) - 27 ani
  • Slovacia: Bogdan Mitrea (Spartak Trnava, L1) - 32 ani
  • Slovenia: Alexandru Creţu (NK Maribor, L1) - 27 ani
  • Spania: Andrei Raţiu - 21 ani, Binu Bairam - 19 ani, Alejandro Craioveanu (toţi Villarreal, L1), Andrei Lupu (Alaves, L1) - 22 ani, Andrei Şulea (Extremadura, L2) - 18 ani, Ionuţ Badea (Alcorcon, L2) - 18 ani, Neculai Cocuz (Racing Santander, L2) - 23 ani, Vlad Tonino Abejenoaiei - 19 ani, Andrei Arnăut - 18 ani (ambii Rayo Vallecano, L2), David Vraciu (Almeria, L2) - 17 ani, Răzvan Ochiroşii - 30 ani, Andi Bogdan Stalea - 22 ani (ambii Guijuelo, L3), Alexandru Ţîrlea (Salamanca, L3) - 18 ani, Eduard Călin (Atletico Sanluqueno, L3) - 23 ani, Raul Feher (FC Andorra, L3) - 23 ani, Sebastian Serediuc (Lleida, L3) - 20 ani, Alexandru Dumitru (Rayo Majadahonda, L3) - 18 ani, Flavian Ilici (SD Amorebieta, L3) - 20 ani, Graţian Pîrvu (UD Logrones, L3) - 18 ani
  • Olanda: Răzvan Marin (Ajax Amsterdam, L1) - 23 ani, Tudor Băluţă (ADO Den Haag, L1) - 20 ani, Constantin Albu (FC Utrecht, L1) - 19 ani
  • Turcia: Florin Andone (Galatasaray, L1) - 26 ani, Bogdan Stancu (Genclerbirligi, L1) - 32 ani, Silviu Lung - 30 ani, Cristian Săpunaru - 35 ani (ambii Kayserispor, L1), Paul Papp (Sivasspor, L1) - 30 ani, Alexandru Maxim - 29 ani, Alin Toşca - 28 ani (ambii Gaziantep FK, L1), Raul Rusescu - 31 ani, Cristian Tănase - 33 ani (ambii Giresunspor, L2)
  • Ungaria: Gheorghe Grozav - 29 ani, Iasmin Latovlevici - 33 ani, Claudiu Bumba- 26 ani, Mihai Mincă - 35 ani, Cornel Ene - 26 ani (toţi FC Kisvarda, L1), Adrian Rus (MOL Videoton, L1) - 24 ani, Andreiaş Calcan (Ujpest Budapesta, L1) - 25 ani, Toni Suciu - 17 ani, Nandor Tamas - 19 ani, Daniel Vita - 18 ani (toţi Puskas Akademia, L1), Raymond Lukacs (Bekescsaba, L2) - 31 ani, Sergiu Moga (Szeged-Csanad, L2) - 28 ani, Valter Heil - 30 ani, Sergiu Oltean - 32 ani, Raul Krausz - 24 ani, Karoly Fila - 24 ani, Toni Kanalos - 21 ani, Leonardo Mitruscsak - 19 ani (toţi Kazincbarcikai, L2), Aron Girsik (FC Dorogi, L2) - 19 ani, Daniel Zsori (Budaors, L2) - 19 ani, Sebastian Achim - 33 ani, Adam Achim - 30 ani, Sorin Răducu - 30 ani, Zalan Pataki - 24 ani, Ervin Kinczek - 26 ani, Robert Villand - 31 ani, Cătălin Fildan - 31 ani, Bogdan Toca - 28 ani, Dan Constantinescu - 23 ani, Cristian Cigan - 32 ani (toţi Fuzesgyarmati, L3), Zsombor Lukacs (FC Hatvan, L3) - 24 ani, Tamas Szasz (Cegledi, L3) - 22 ani, Ionuţ Orza (Szabadkikoto, L3) - 23 ani, Anatolis Sundas (Dunaharaszti, L3) - 26 ani

Etichete: italia , romania , spania , frf , coronavirus , covid-19


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut? Ei, bine, ați obținut!”

Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev, satisfăcut de anunțul privind lansarea primului atac rusesc cu rachetă balistică în Ucraina, a postat pe rețeaua X (fostă Twitter) un mesaj adresat comunității internaționale. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Lovitura anului: au început negocierile pentru transferul lui Cristiano Ronaldo în Europa!

Gata! România nu poate întâlni Kosovo în preliminariile CM 2026

S-a dezbrăcat complet și a intrat pe teren, în fața a peste 50.000 de oameni, iar internetul ”a explodat”! Sancțiunea primită

A fost ultima șansă la FCSB?! Scos iar la pauză, pare ieșit definitiv de pe lista de favoriți a lui Becali

Exclusiv Specialiștii s-au pronunțat rapid, după acuzațiile făcute de Ștefan Târnovanu: nu s-a respectat regulamentul în Botoșani - FCSB!

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

10.000.000€ pentru Andrei Rațiu

Nasser Al-Khelaifi i-a decis soarta lui Luis Enrique, după afirmațiile antrenorului spaniol

Ce șanse mai are FCSB la titlu, după eșecul de la Botoșani. Supercomputerul a decis!

Galerie Foto ”Va fi epic! A meritat așteptarea”. Locuiește la 15.000 de km de România, dar se va mărita cu un fotbalist din SuperLiga

Citeşte şi

Ioan Varga, anunț despre transferul lui Louis Munteanu: ”Îl vor”

UEFA a clarificat lucrurile, după ce kosovarii au anunțat că vor depune apel la TAS. Ce se întâmplă la tragerea la sorți

PEROZS-a lovit la cap și a uitat că iubita s-a despărțit de el. Ce s-a petrecut în viața unor tineri la 7 luni de la separare e demn de film

FILM NOWRichard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai tânără decât el cu 34 de ani

Nelu Varga l-a transferat la CFR Cluj pe noul star din Superliga, descoperit de același om care l-a ochit pe Bîrligea citeşte ştirea pe Prosport.ro

Kosovo și-a aflat următoarea adversară după circul din România. Unde a fost trimisă să joace de UEFA citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea mult după ce a luat Ozempic

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea mult după ce a luat Ozempic

Digi World

De ce este bine să adaugi un praf de sare în ceai. Secretele unei băuturi delicioase, potrivit unei chimiste din SUA

Digi Animal World

Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi prima dată”