Foto Mesajul emoționant al lui Aubameyang prin care și-a luat rămas bun de la bunica sa
21.03.2018, 11:45SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Pierre-Emerick Aubameyang, atacantul gabonez al lui Arsenal trece prin momente mai puțin fericite în ultimele zile. Vârful de 28 de ani a mers în Spania, la Avila, zilele trecute, pentru a-și lua rămas bun de la o persoană extrem de specială din viața sa. Bunica lui Aubameyang a decedat, iar atacantul lui Arsenal a postat un mesaj emoționant pe rețele de socializare.
Aubameyang a vrut să profite din plin de ultimele clipe pe care le-a putut petrece alături de bunica sa, pe care a vizitat-o împreună cu cei doi copii ai săi. "Un ultim zâmbet care a arătat că ești cea mai drăguță persoană. O ultimă vizită în satul tău natal și mă bucur că am mers cu tine. Mi-ai oferit atât de multă dragoste și m-ai învățat atât de multe lucruri. Vorbesc spaniola datorită ție. Sunt mândru să fiu băiatul tău cel mic. Te pup pentru ultima dată ca să-ți spun la revedere. Te iubesc foarte mult, odihnește-te în pace bunică!" a fost mesajul emoționat al lui Aubameyang.
Cumpărat în startul lui 2018 de Arsenal de la Borussia Dortmund pentru 65 de milioane de euro, atacantul gabonez a jucat în actuala stagiune 30 de meciuri, a marcat 24 de goluri și a oferit 4 pase decisive.
În perioada următoare, căpitanul naționalei Gabonului va participa împreună cu echipa sa la ediţia din acest an a Cupei Regelui Thailandei, programată în perioada 22-25 martie. Alături de Gabon şi selecţionata ţării gazde vor mai fi prezente şi reprezentativele Slovaciei şi Emiratelor Arabe Unite.
Etichete: pierre-emerick aubameyang , aubameyang , bunica aubameyang
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții