Mașina unui fost antrenor de la Viitorul Constanța, vandalizată în Portugalia
articol scris de Digi Sport15.04.2024, 12:26
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Fostul antrenor al Viitorului Constanța, Ruben de la Barrera (39 de ani) a trecut recent prin momente mai puțin fericite.
Mașina lui Ruben de la Barrera a fost vandalizată în Portugalia
Concret, mașina tehnicianului spaniol, care în prezent o pregătește pe FC Vizela (formație din prima ligă din Portugalia) a fost vandalizată sâmbătă dimineaţă (13 aprilie), a anunţat clubul lusitan de fotbal de primă divizie într-un comunicat dat publicităţii, citat de EFE.
Clubul din nordul Portugaliei a anunţat că a denunţat aceste fapte, pe care le-a calificat drept "laşe".
În comunicatul difuzat duminică (14 aprilie), Vizela şi-a manifestat sprijinul său atât pentru antrenor, cât şi pentru familia acestuia şi a dat asigurări că va lua toate măsurile pentru ca făptaşii să fie prinşi şi pedepsiţi, notează Agerpres.
FC Vizela "condamnă, de asemenea, orice tip de violenţă şi va izola asemenea practici, care nu reprezintă oraşul, clubul şi adevăraţii suporteri".
FC Vizela, pe loc de retrogradare în prima ligă din Portugalia
Atacul asupra maşinii antrenorului De la Barrera intervine într-un moment critic în acest sezon pentru Vizela, care ocupă penultimul loc în clasament. Luni, aceasta va întâlni formaţia Deportivo Chaves, meci crucial pentru viitorul echipei, întrucât în Liga Portugaliei retrogradează în eşalonul secund ultimele două clasate.
Ruben de la Barrera (39 ani) a preluat banca tehnică în decembrie, înlocuindu-l pe compatriotul său Pablo Villar, iar de atunci a înregistrat două victorii, patru egaluri şi 14 înfrângeri în campionat.
Ruben de la Barrera a fost numit antrenor principal la Viitorul Constanța pe 7 august 2020, dar s-a despărţit de club pe 30 noiembrie, la două zile după ce echipa fusese eliminată din Cupa României (0-3 cu Dinamo), în şaisprezecimile de finală. În campionat, FC Viitorul ocupa locul 7 al clasamentului, cu 16 puncte după 11 etape.
- 4 victorii, 4 egaluri și 4 înfrângeri a obținut Ruben de la Barrera pe banca Viitorului Constanța
Etichete: viitorul constanta , portugalia , masina , ruben de la barrera
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții