Video Marius Şumudică a început să plângă când a citit mesajul şi montajul video primit de ziua lui
04.03.2020, 22:20SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Marius Şumudică s-a dovedit în mare formă la intervenţia telefonică pe care a avut-o la Digi Sport Matinal. A abodat toate subiectele la zi din fotbalul românesc şi a povestit şi ce va face astăzi, de ziua sa. Marius Şumudică a împlinit 49 de ani şi a povestit de ce 4 martie i se pare o dată importantă.
"Eu am făcut coronavirus mai devreme decât a apărut, știu cum e. Am dat în pneumonie mai devreme. Am un secund, Petre Cristian, lucrează cu mine de vreo șapte ani de zile. A făcut infarct acum zece ani, pe 4 martie, pe 4 martie a fost și cutremurul.
Multă lume îmi spune 'băi, Șumudică, tu ești un om însemnat'. Pe 4 martie i-au arestat pe cei din Dosarul Transferurilor", a spus Şumudică, pus pe glume, la "Matinal".
Marius Şumudică a început să plângă când a văzut ce a postat fiica sa, Sara, pe InstaStory
"Astăzi este vorba de cea mai importantă persoană din viaţa mea. Tata! Persoana care mi-a dăruit cea mai frumoasă iubire părintească de la distanţă. Cea mai mare căldură simţită de la distanţă şi cea mai lipsită, dar nelipsită în inima mea. Nicăieri nu am simţit la fel de în siguranţă ca în braţele tale.
Mi-ai oferit, şi încă îmi oferi, rădăcini care mă leagă de onestitate, de curaj şi de speranţă. Mă ajuţi să am încredere în mine şi să privesc lumea cu alţi ochi, chiar şi atunci când lumea întreagă pare să o fi luat razna.
Îţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut, pentru cât ai muncit, că eşti mândru de mine chiar şi pentru cele mai neînsemnate succese, că mă iubeşti şi atunci când eşuez. Îţi mulţumesc că m-ai sprijinit până am reuşit să mă ţin singură pe picioare, că m-ai îndrumat până am reuşit să-mi găsesc singură calea. Te iubesc necondiţionat! La mulţi ani, tata!", a scris Sara Şumudică. "Normal că mi-au dat lacrimile! Eu oricum sunt mai sensibil, aşa. Şi la filme plâng", a recunoscut Şumi.
Cum petrece Şumudică de ziua lui
"Asta e viața mea, astea sunt momentele pe care le trăiesc. Îmi voi face timp să mănânc o felie de tort cu staff-ul și echipa, seara vom ieși cu echipa și cu familiile, i-am invitat la un restaurant aici. Sunt în cei 5 antrenori care nu au fost schimbați în Turcia de la începutul campionatului, sunt mai multe lucruri pe care ar trebui să le sărbătoresc.
Am primit un filmuleț din Arabia Saudită, îmi transmiteau ”la mulți ani” și îmi spuneau că sunt al doilea antrenor din istoria Shababului ca punctaj, după Preud'homme", a mai spus Şumudică la Digi Sport Matinal.
Etichete: marius sumudica , zi nastere sumudica , sara sumudica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții