Marius Lăcătuş: "N-am mai spus asta. La banchet a venit la mine şi mi-a zis că e cu un avion privat. Nea Puiu era lângă mine"
08.05.2020, 08:38SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fotbalul românesc a sărbătorit pe 7 mai 2020 împlinirea a 34 de ani de la cel mai important trofeu câştigat, Cupa Campionilor Europeni. A fost prilejul multor poveşti care au trezit amintiri frumoase steliştilor şi nu numai.
Ieri s-a aflat însă că a lipsit foarte puţin ca Steaua să revină la Bucureşti fără Lăcătuş şi fără Belodedici.
Preşedintele lui Nantes venise după Lăcătuş cu un avion privat
Chiar dacă în fiecare an apar lucruri noi, a fost nevoie să treacă 34 de ani de la finală şi 30 de la Revoluţie pentru ca Marius Lăcătuş, 56 de ani, să povestească un moment surprinzător de la petrecerea de după câştigarea finalei cu Barcelona, 2-0 după executarea loviturilor de departajare, prin golurile lui Lăcătuş şi Balint!
"Nu am mai spus asta, dar după meci, imediat, la masa cu familiile, a venit preşedintele lui FC Nantes şi mi-a spus că este la Sevilla cu un avion privat. Să-mi iau soţia, pe Mariana, şi să plecam în Franţa.
Nea Puiu era lângă mine şi mi-a spus că se va face că nu a auzit nimic, dar mi-a si zis că nu ar da bine ca vreunul dintre noi sa rămână prin străinatate", a dezvăluit Lăcătuş la Radio Sport 1.
Belodedici a fost nevoit să doarmă în cameră cu securistul trimis de la Bucureşti
Miodrag Belodedici a fost unul dintre fotbaliştii mari ai României care au ales să fugă în altă ţară pe vremea comunismului. În decembrie 1988 a plecat la nişte rude în Iugoslavia şi nu s-a mai întors. O fugă plănuită de mai multă vreme, inclusiv în deplasarea pentru finala Cupei Campionilor disputată la Sevilla, în Spania.
Balint a povestit că Belo, cu care era prieten la cataramă, i-a propus să rămână împreună în străinătate şi e convins că Belodedici ar fi făcut-o în acea noapte. "Mi-a spus Belo, să fug cu el in străinătate. Că e şansa noastră. El avea gândul ăsta de mult timp. Ca un făcut, după meci eu nu am mai dormit în camera cu el, ci am dormit cu tatăl meu. El a fost nevoit să doarmă chiar cu securistul trimis cu noi in Spania.
Cred ca ăsta este motivul pentru care nici el nu a rămas atunci şi a fost nevoit să mai aştepte până să fuga din ţară. Ghinionul lui! Singurul din lot care voia să fugă să fie nevoit să doarmă cu securistul ... ", a rememorat şi Gabi Balint pentru sursa citată.
Etichete: marius lacatus , cupa campionilor europeni , sevilla 1986 , puiu iordanescu lacatus nantes
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții