Foto Maria Iordănescu, decizie radicală: ”Cu lacrimi în ochi, de azi mă despart”
articol scris de Digi Sport09.09.2024, 17:56
Europa League: FCSB - Midtjylland, joi, 19:45, DGS 1
Europa League: Manchester United - PAOK, joi, 22:00, DGS 2
Maria Iordănescu (27 de ani), sora lui Edi Iordănescu (46 de ani), ex-selecționerul României, a decis să pună capăt carierei din televiziune.
Maria Iordănescu se retrage din televiziune pentru a petrece mai mult timp în familie
Galerie Foto
Fiica lui Anghel Iordănescu a realizat că are nevoie de mai mult timp pentru a sta cu fiica ei, astfel că se va dedica mai mult familiei de acum înainte.
”Pentru mine, se sting reflectoarele în platoul Prima TV și odată cu ele, se vor aprinde altele. Reflectoare ce vor lumina traiectoria pe mai departe.
Cu inima mică, cu lacrimi în ochi, de azi mă despart de colegi, mai înainte de toate. Mă despart de oameni frumoși, de loc, de ceea ce devenise o a doua casă si familie.
Decizia nu a fost deloc una ușoară, dar uneori suntem nevoiți să facem alegeri, grele de altfel.
De azi, aleg să fiu mai prezentă, mai aproape de fetița mea care semnalează de ceva timp dorința de a fi cât mai mult în prezența mamei”, a scris Maria Iordănescu, pe social media.
”Nu am muncit, am pășit pe nori, am zburat si am trăit tot ceea cândva doar visam”
Maria a mai specificat că a realizat cum programul de la locul de muncă îi afecta ”jobul de mamă”
”Iar atunci când programul la locul de muncă nu mai corespunde nevoilor din familie, aleg sa prioritizez jobul de mamă și apoi pe cel profesional. Azi, aleg cu inima de mama și nu cu cea care a visat mereu să facă carieră.
Și chiar dacă urăsc despărțirile, iau inima de mamă pe post de aliat, să nu mai doară atât de tare. Închei așa: vă mulțumesc vouă, colegilor mei, mă înclin în fața voastră, vă mulțumesc pentru suport, pentru munca din spate, pentru fiecare zi minunată pe care am avut-o la locul de muncă, tocmai datorită vouă!
Voi sunteți cei care dați viață locului și cei care ați contribuit la visul meu. În acești ani, nu am muncit, am pășit pe nori, am zburat si am trăit tot ceea cândva doar visam. Sunt recunoscătoare vouă, postului Prima Tv și nu în ultimul rand, Lui Dumnezeu.
Plec fericită, zâmbesc! Vă mulțumesc și vouă, celor care ați fost aproape de mine”, a mai specificat Maria Iordănescu.
Etichete: maria iordanescu , maria iordanescu televiziune
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții