Marcelo a rămas fără permis de conducere timp de un an de zile. Ce a făcut când a fost oprit de poliție
03.07.2019, 13:41SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fundașul celor de la Real Madrid, Marcelo, are probleme cu legea. Aflat în vacanță, starul madrilenilor a fost oprit luni noapte de un echipaj de poliţie la Rio de Janeiro, iar refuzul său de a face un alcooltest l-a făcut să piardă carnetul de conducere timp de un an, relatează AS.
Marcelo, care nu a fost convocat pentru Copa America 2019 din Brazilia, a respins testul de alcoolemie şi a preferat să plătească o amendă de 2.934 reali (circa 675 euro). Poliţia a făcut public incidentul şi a anunţat că permisul fotbalistului a fost suspendat pentru un an.
Brazilianul nu este la prima lui abatere. În 2013, el a fost depistat de poliţiştii madrileni că se afla la volan, deşi permisul lui era suspendat pentru acumularea de puncte de penalizare.
Marcelo ar putea avea probleme și la Real Madrid
Cu toate că a fost fidel echipei blanco timp de 12 ani, sosirea lui Ferland Mendy l-ar putea trimite pe banca de rezerve pe Marcelo, ceea ce este de neacceptat în viziunea sa. Mutarea la Juventus este una dintre posibilități, iar madrilenii ar urma să încaseze o sumă bună de bani pentru el. Plus că Real ar face economie și la salariul său, care este unul mare, 11,7 milioane de euro pe an.
Agerpres
Etichete: real madrid , brazilia , marcelo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții