”M-au reținut imediat și asta m-a durut!” Michel Platini a fost eliberat. Ce a spus la ieșire
19.06.2019, 10:55SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Președintele UEFA, Michel Platini, a fost pus în libertate în noaptea de marţi spre miercuri, după ce a fost audiat mai multe ore în ancheta legată de atribuirea organizării Cupei Mondiale din 2022 Qatarului, relatează AFP.
''A fost eliberat'', a anunţat William Bourdon, avocatul fostului fotbalist al echipei Franţei, în noaptea de marţi spre miercuri, subliniind că a fost vorba de ''mult, mult zgomot pentru nimic''.
''Această reţinere a fost percepută de Michel drept injustă şi disproporţionată'', a mai spus avocatul.
La ieşirea din birourile oficiului anticorupţie al poliţiei judiciare (OCLCIFF), la Nanterre, lângă Paris, Michel Platini a explicat: ''Deşi trebuia să fiu audiat în libertate, m-au reţinut imediat şi asta m-a durut''.
''A fost o audiere lungă'', a mai spus fostul mare jucător al echipei Juventus Torino, precizând că i-au fost puse întrebări legate de ''EURO 2016, de Cupa Mondială 2018 din Rusia şi de Cupa Mondială 2022 din Qatar, de PSG şi de FIFA''.
''Am fost tot timpul liniştit, pentru că sunt complet străin de toate aceste lucruri'', a subliniat Platini.
''Nu considerăm în niciun fel că Michel Platini poate fin considerat suspect indiferent de caz, nici ieri, nici azi şi nici mâine. Pentru noi este o afacere încheiată'', a subliniat avocatul fostului candidat la preşedinţia FIFA.
Consiliera președintelui Franței, Sophie Dion, a fost și ea eliberată
Reţinută în acelaşi timp cu Michel Platini, fosta consilieră pe sport a lui Nicolas Sarkozy, Sophie Dion, a fost eliberată şi ea în cursul serii de marţi.
Platini, care este suspendat până în octombrie din orice activitate legată de fotbal, de către FIFA, pentru violarea codului de etică al forului mondial, a fost convocat pentru audieri ca martor, marţi, la Nanterre, de către Oficiul Central de Luptă contra Corupţiei şi Infracţiunilor Financiare şi Fiscale (OCLCIFF).
Audierea a avut loc în cadrul anchetei ordonate de Parchetul Financiar Naţional (PNF), care ''vizează fapte prezumtive de corupţie activă şi pasivă comise de către persoane care nu îşi exercită o funcţie publică'', în cadrul atribuirii turneului din 2022 al Cupei Mondiale Qatarului.
În 2016, PNF deschisese o anchetă preliminară pentru ''corupţie privată'', ''asociere în scop criminal'', ''trafic de influenţă şi tăinuire de trafic de influenţă'' în legătură cu atribuirea CM 2022. Platini, care a recunoscut că a votat pentru Qatar la scrutinul atribuirii din 2 decembrie 2010, fusese deja audiat ca martor în decembrie 2017.
PNF este interesat, între altele, de întâlnirea organizată pe 23 noiembrie 2010 la Palatul Elysée, în prezenţa preşedintelui Nicolas Sarkozy, la care au luat parte Michel Platini, emirul Qatarului, Tamim Ben Hamad Al Thani, şeicul Hamad Ben Jassem, atunci prim-ministru şi ministru al afacerilor externe ale emiratului.
AGERPRES
Etichete: platini , michel platini , platini arestat , platini eliberat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții