Lionel Messi a ajuns la circ. A participat la spectacolul care i-a fost dedicat
11.10.2019, 11:58SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cirque du Soleil, compania canadiană de divertisment şi cel mai mare producător de teatru din lume, a prezentat în premieră, joi, la Barcelona, spectacolul "Messi10", inspirat din istoria starului argentinian.
Este primul spectacol al Cirque du Soleil consacrat unei teme sportive.
Toate biletele, vândute cu o lună înainte la spectacolul la care a participat Lionel Messi
Lionel Messi a asistat alături de soţia sa, Antonella Roccuzzo, la premiera spectacolului, pentru care toate biletele au fost vândute cu o lună înaintea reprezentaţiilor.
În public s-a aflat şi cântăreaţa Shakira, soţia lui Gerard Pique, care a postat pe Twitter imagini de la eveniment.
Numerele spectacolului, care va începe apoi un turneu internaţional care îl va purta până la Buenos Aires, în 2020, sunt inspirate din cariera jucătorului argentinian originar din Rosario.
Într-un decor care recreează un stadion, spectacolul, împărţit în două părţi de câte 45 de minute, include reprezentanţii de fotbal de stradă şi comentarii în direct, cu un arbitru în rol de clovn.
"Este un spectacol despre ambiţie, care, atunci când îl vezi, te incită să fii cea mai bună persoană care poţi fi", a explicat regizorul Mukhtar O. S. Mukhtar.
Etichete: lionel messi , lionel messi cirque du soleil , cirque du soleil
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții