Video Liniștea copleșitoare de lângă locul tragediei. Toți jucătorii și angajații clubului Leicester, alături de familia fostului patron
29.10.2018, 19:43SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Leicester City a anunțat moartea patronului Vichai Srivaddhanaprabha, iar pe stadionul ”King Power” soția și fiul miliardarului au fost primiți într-o atmosferă chinuitoare pentru întreaga Anglie.
Cei doi au depus o coroană, în timp ce pe gazon se aflau toți jucătorii ”vulpilor”, dar și angajații clubului care în 2015-2016 a câștigat titlul în Premier League. Nu a lipsit nici managerul de atunci, Claudio Ranieri. Totul a avut loc într-o liniște copleșitoare, iar cei doi au fost îmbrățișati de toată lumea aflată pe arena.
— Leicester City (@LCFC) October 29, 2018
Despre fiul lui Vichai, Aiyawatt, s-a scris inițial în presa engleză că s-ar fi aflat la bordul elicopterului, în momentul prăbușirii, dar, din fericire, informația a fost una eronată.
Înainte de intrarea în stadion, membrii familiei cu greu şi-au putut controla emoţiile şi au izbucnit în plâns. Aiyawatt Srivaddhanaprabha este vicepreşedintele celor de la Leicester şi cel care va prelua conducerea clubului.
Poliția din Leicestershire a anunțat și numele celorlalte patru victime, în afară de patronul clubului Leicester: pilotul Eric Swaffer (53 de ani), iubita acestuia, Izabela Lechowicz (46 de ani), și alți doi membri ai staff-ului, Nursara Suknamai și Kaveporn Punpare.
Etichete: marea britanie , leicester , patron leicester , elicopter prabusit
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții