Liderul galeriei FCSB-ului, dialog ”aprins” cu Adi Popa în direct: ”Ia actele” / ”Dacă țipi, nu înseamnă că ai dreptate”
articol scris de Digi Sport16.05.2024, 21:02
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
FCSB a primit o nouă lovitură în disputa cu CSA Steaua, în procesul pentru palmares. Instanța a stabilit că formația din prima ligă a folosit palmaresul din perioada 2003 - 2017 fără drept.
După publicarea motivării deciziei, a urmat un dialog ”aprins” între Gheorghe Mustață și Adi Popa, la Prosport Live.
Gheorghe Mustață și Adi Popa, dialog ”aprins”
Gheorghe Mustață: ”În momentul în care Articolul 1 din Statut zice că preia activitatea glorioasă, trofee, preia tot. Articolul 1 din Statut… Din punctul meu de vedere, nu mă mai interesează nimic. 55.000 de judecători au dat cu barosul în masă și nu doar la un singur meci”.
Adi Popa: ”Gigi, voiam să te mai întreb ceva. Menții afirmația, ce mi-ai spus la telefon, că voi o să mergeți ca asociație, ca peluză, unde este palmaresul, unde este Cupa?”.
Gheorghe Mustață: ”Adi, tu nu încerca cu mine vorbele astea. Cu mine n-ai avut discuția asta. Eu am spus că e aici continuitatea. După tu, ai dat-o cu Nuțu Cămătaru”.
Adi Popa: ”Eu fac referire la discuția din 2020, ce spui tu e din 2022”.
Gheorghe Mustață: ”Ți-am spus că am creat asociația să aflăm care este adevărul, care este Steaua, ce se întâmplă cu palmaresul. Tu ai spus că nu poți să vii, că nu ai treabă. Eu vreau să aflu și acum. Te rog pe tine, că ești acolo, ia actele, du-te frumos…”.
Adi Popa: ”Eu sunt jucător, nu ține de mine să aduc acte, nu am acces”.
Gheorghe Mustață: ”Nu mai ține de voi… De doi ani am câștigat procesul”.
Adi Popa: ”Dacă țipi mai tare, nu înseamnă că ai dreptate”.
Gheorghe Mustață: ”Eu nu țip, știi că așa vorbesc. Du-te la UEFA, vezi ce spune UEFA”.
Adi Popa: ”Justiția a spus că nu e”.
Gheorghe Mustață: ”Nu mă interesează justiția pe mine, pe mine mă interesează ăia 55.000 de suporteri. UEFA nu ia în considerare instanțele civile”.
Etichete: adi popa , gheorghe mustata
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții