Liderul galeriei FCSB-ului a reacționat, după ce numele i-a apărut în dosarul ”Ghost Guns”, cu 131 de perchezii ale DIICOT
articol scris de Digi Sport04.11.2024, 11:13
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gheorghe Mustață, liderul galeriei FCSB-ului, susține că nu este implicat în dosarul ”Ghost Guns”.
Numele ultrasului a apărut în dosarul în care DIICOT a făcut 131 de percheziții și cercetează realizarea unui grup infracționat organizat, cu scopul introducerii unor arme ilegale pe teritoriul României. Liderul ”Peluzei Nord Steaua” susține că, de fapt, casa ginerelui său a fost percheziționată.
Gheorghe Mustață, reacție în dosarul ”Ghost Guns”
”Sunt denigrat… Nu poți să vii să arunci cu pietre și cu noroi în halul acesta, să mă dai că fac parte din nu știu ce mafie de armanent! Trebuie măcar să suni, să întrebi despre ce e vorba… Ai vreo legătură, ai ceva, s-a întâmplat ceva?
Nu poți să vii să mă denigrezi, să vadă copiii, să vadă familia, părinții și frații mei, să mă sune… Eu am venit dimineață la ora 4:00 de la Craiova. Într-adevăr, a fost o percheziție la ginerele meu acasă, dar nu are absolut nicio legătură cu mine. S-au făcut 130 și ceva de percheziții la nivel național, fiind vorba de nu știu ce arme, ginerele meu nu are nicio legătură cu această brigadă sau ce vor ei să spună, cu acest dosar…
Ginerele meu este dezvoltator, nu are legătură cu arme, nu are legătură cu absolut nimic. Și după aia să scrii în presă că ai venit la mine acasă și m-ai arestat și pe mine, că sunt implicat cu nu știu armamente.
Băi fraților, gândiți-vă că denigrați. Și pe acele trusturi de presă care au scris treaba asta n-am cum să-i las așa. Am vorbit deja cu avocații dimineață să îi dea în judecată.
Sunt acasă, nu am nicio treabă cu acest dosar. Am spus-o și o repet, percheziția a fost la ginerele meu acasă. Este ziua nepoatei mele și m-a sunat fata să merg împreună cu soția să iau copilul de acolo. Am fost, am luat nepoțica, este la mine acasă acum. Am înțeles că au venit dimineață pe la ora 6:00”, a spus Gheorghe Mustață, citat de Fanatik.
DIICOT, 131 de percheziții domiciliare
Procurorii DIICOT Ploieşti, împreună cu poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, efectuează 131 de percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Prahova, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov şi Teleorman într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, contrabandă calificată, trafic de droguri de risc şi trafic de droguri de mare risc.
Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, din cercetările efectuate a reieşit că, în luna septembrie 2023, un făptuitor, cetăţean străin de origine turcă, a iniţiat şi constituit împreună cu mai mulţi făptuitori de naţionalitate română o grupare de criminalitate organizată specializată în procurarea şi vânzarea de arme de foc (letale) fără marcaje de identificare şi elemente de individualizare, asamblate prin utilizarea de componente aparţinând mai multor producători din Turcia.
”Ghost Guns” sunt destinate mediului infracțional
Acest tip de arme, cunoscute drept "Ghost Guns" au drept destinaţie mediul infracţional, având în vedere că nu pot fi deţinute legal în niciun stat european, precizează sursa citată.
DIICOT precizează că probatoriul administrat până în prezent a reliefat că astfel de arme au fost introduse pe teritoriul României, ascunse în ansambluri rutiere de transport mărfuri sau în componentele unor autoturisme, fiind ulterior vândute de către diverşi intermediari către membrii unor grupuri infracţionale sau persoane cunoscute cu comportament violent.
De la declanşarea cercetărilor şi până la finele lunii octombrie 2024 au fost scoase din circuitul ilegal un număr de 47 de astfel de arme letale.
Luni sunt puse în aplicare peste 60 de mandate de aducere, audierile urmând a se desfăşura la sediul DIICOT - Serviciul Teritorial Ploieşti, scrie Agerpres.
Etichete: diicot , gheorghe mustata
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții