LeBron James s-a "încordat" şi l-a pus la punct pe Zlatan Ibrahimovic în câteva minute
articol scris de Digi Sport27.02.2021, 13:25
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Zlatan Ibrahimovic (39 de ani) a stârnit o nouă polemică, după ce a criticat public implicarea sportivilor de performanță în mișcări activiste și politice.
Replica lui LeBron James pentru Zlatan Ibrahimovic
Unul dintre cei ţintiţi de starul suedez este LeBron James (36 de ani), iar vedeta celor de la LA Lakers a reacţionat imediat. Baschetbalistul din NBA a avut nevoie de doar câteva minute pentru a-l pune la punct pe Ibrahimovic.
"Nu o să tac niciodată în privinţa lucrurilor care sunt greşite. Vorbesc despre oamenii mei şi despre egalitate. Despre nedreptăţi sociale, rasism, suprimarea sistematică a alegătorilor, lucruri care se întâmplă în comunitatea noastră.
Sunt parte din comunitate, văd ceea ce se întâmplă. Am un grup de peste 300 de copii în şcoala mea, care trec prin aceleaşi lucruri şi au nevoie de o voce. Eu sunt vocea lor şi folosesc platforma mea pentru a aduce o rază de lumină în privinţa a tot ceea ce se întâmplă, nu numai în comunitatea din această ţară, ci în întreaga lume.", a răspuns LeBron James, într-o conferinţă de presă.
"E amuzant că tocmai Ibrahimovic a spus asta, pentru că, dacă îmi amintesc bine, în 2018 el a povestit cum în Suedia vorbeşte despre aceleaşi lucruri. Pentru că numele lui de familie nu e unul obişnuit acolo, au existat nişte insulte rasiste pe teren, nu-i aşa? A spus asta, da? Da. Ştiam eu că a spus asta. Sunt un tip foarte educat. Nu sunt persoana potrivită pe care să o ataci, pentru că eu îmi fac temele.", a mai afirmat LeBron James.
NBA, o organizație tot mai implicată politic
Vorbele lui Ibrahimovic reprezintă un atac la toată mișcarea NBA, care a devenit extrem de activă în zona politicii, mai ales în ultimul an. Diverși jucători și antrenori din baschetul american au sprijinit #BLM și au fost văzuți la demonstrații, în stradă.
De altfel, NBA a refuzat să joace timp de trei zile, după uciderea lui Jacob Blake. În plus, foarte mulți sportivi din alte discipline au fost extrem de vizibili și vocali cu privire la diverse evenimente politice. Spre exemplu, Lewis Hamilton a fost unul dintre simbolurile #BLM în ultimele luni.
Etichete: zlatan ibrahimovic , lebron james
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții