La 20 de ani a debutat la Barcelona, iar la 32 s-a retras: ”Fotbalul m-a distrus”. Cu ce se ocupă acum
articol scris de Digi Sport09.11.2023, 00:55
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În 2011, Isaac Cuenca se anunța unul dintre cei mai promițători tineri fotbaliști ai Barcelonei. Debuta sub comanda lui Pep Guardiola și viitorul său suna bine.
Lucrurile nu au stat așa cum se preconiza pentru Cuenca. Accidentările l-au ținut mult timp departe de gazon și, ușor-ușor, s-a stins. A suferit nu mai puțin de 6 operații la genunchi, iar acum, la 32 de ani, a decis să agațe ghetele în cui.
- Ajax, Deportivo la Coruna, Bursaspor, Granada, Hapoel Beer Sheva, Sagan Tosu și Vegalta Sendai sunt celalalte formații din CV-ul lui Isaac Cuenca.
- 5 trofee are în palmares, printre care Campionatul Mondial al Cluburilor cu Barcelona.
Isaac Cuenca s-a retras și investește la bursă: ”M-am descurcat destul de bine”
Galerie Foto
După ce s-a lăsat de fotbal, Cuenca a devenit investitor la bursă și e implicat într-o companie care se ocupă cu recuperarea fizică a sportivilor.
”Am șase operații. Toate la același genunchi. Am încercat să mă recuperez cât mai bine pentru a reveni, dar ulima operație a fost foarte grea. Am suferit mult și am decis să mă opresc.
Fotbalul m-a învățat că nu totul este așa cum vrei. Dacă crezi că ești bun, e unul mai bun. Când crezi că ești foarte bun, poate te accidentezi și nu te mai vrea nimeni. Fotbalul m-a distrus, dar m-a ajutat și să renasc.
Am învățat, am investit și m-am descurcat destul de bine. Mi-a plăcea să dau ceva înapoi fotbalul. E un sport de elită, care generează milioane. Nu mai merge să folosești gheața pentru a vindeca sau a preveni accidentările”, a spus Cuenca, potrivit Marca.
- 30 de meciuri, 4 goluri și 12 assist-uri sunt cifrele lui Cuenca la Barcelona.
Etichete: barcelona , isaac cuenca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții