"L-am găsit plângând". Detalii care par ireale din viața celui care crezut timp de 15 ani că e iubitul unui model, dar a fost mințit
articol scris de Digi Sport30.11.2021, 10:38
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Povestea voleibalistului Roberto Cazzaniga (42 de ani), care a trăit într-o minciună în ultimii 15 ani, a făcut înconjurul lumii.
Roberto Cazzaniga a crezut că este într-o relație cu Alessandra Ambrosio
Galerie Foto
Pare incredibil, dar sportivul a avut o relație de la distanță cu o femeie care pretindea că este modelul Alessandra Ambrosio. De fapt, aceasta este o femeie de 50 de ani din Sardinia, pe nume Valeria, scrie presa internațională.
Pe lângă suma uriașă pe care i-a trimis-o, aproximativ 700.000 de euro, Roberto Cazzaniga i-a făcut Valeriei cadou și o mașină Alfa Romeo nou-nouță.
"Într-o zi, eram în cameră, pe întuneric. L-am văzut plângând și l-am întrebat ce are. Mi-a zis că s-a îndrăgostit de o femeie care este la terapie intensivă pentru o operație pe cord și că nu poate merge să o vadă la spital, de teamă ca ea să nu se enerveze.", a declarat fratele lui Roberto, Danilo Cazzaniga.
După ce prietenii și colegii de echipă au încercat să-l "lumineze", Roberto Cazzaniga a început să aibă dubii cu privire la identitatea femeii cu care comunica de 15 ani și i-a cerut acesteia să vorbească pe video call. Ulterior, aceasta l-a blocat pe rețelele sociale, iar Corriere della Sera scrie că poliția a arestat-o pe cea care pretindea că este modelul Alessandra Ambrosio.
În acest moment, femeia este acuzată de înșelăciune și își așteaptă pedeapsa, în timp ce voleibalistul încearcă să uite de acest coșmar.
"Roberto este o victimă care merită respectul nostru. Nu e cazul să îl compătimim și nici să-l batjocorim. E o poveste care li se poate întâmpla și altor persoane. Există oameni care au slăbiciuni și care pot să cadă în tot felul de capcane.", a declarat Paolo Cozzi, antrenorul lui Roberto Cazzaniga.
Roberto Cazzaniga a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui model brazilian, dar realitatea era alta
Voleibalistul profesionist italian Roberto Cazzaniga a trăit în ultimii 15 ani într-o minciună în viața personală.
Bărbatul de 42 de ani a crezut, în ultimul deceniu și jumătate, că se află într-o relație de la distanță cu modelul brazilian Alessandra Ambrosio, cu care considera că vorbește constant la telefon și prin mesaje, însă acum a aflat că femeia cu care discuta nu era cine pretindea că este.
Potrivit Marca, modelul brazilian era, de fapt, o femeie de 50 de ani din Sardinia, pe nume Valeria, care s-a prezentat drept ”Maya”.
Cei doi s-au ”cunoscut” prin intermediul unei cunoștințe comune, iar Valeria i-a trimis voleibalistului poze cu Alessandra Ambrosio. Astfel, relația de la distanță a început și a durat până acum, nu mai puțin de 15 ani mai târziu.
Roberto Cazzaniga a devenit foarte pasional, în ciuda relației de la distanță, motiv pentru care i-a trimis sume importante de bani Valeriei, dar și o mașină nouă.
Conform sursei citate, în acești 15 ani Roberto Cazzaniga i-a trimis Valeriei 700.000 de euro. O bună parte din acești bani a fost cerută de femeie pentru a-și trata o presupusă boală la inimă.
Cum a descoperit Roberto Cazzaniga adevărul
Roberto Cazzaniga și-a prezentat povestea la o televiziune din Italia și a anunțat că a reușit să descopere adevărul datorită colegilor săi, care au bănuit ceva în momentul în care a aflat că nu s-a văzut niciodată în cei 15 ani cu presupusa sa iubită.
Coechipierii italianului au făcut plângere la Poliție și, astfel, au descoperit cine este femeie căreia Roberto Cazzaniga i-a tot trimis bani. De asemenea, s-a aflat și că ”prietena comună” care le-a făcut cunoștință, în mediul virtual, era implicată în escrocherie.
Voleibalistul, legitimat la clubul Gioia Del Colle, unde este și căpitan, a recunoscut că este foarte afectat de toată povestea, atât din punct de vedere emoțional, cât și economic.
”Am multe datorii acum, mi-e greu, nu e ușor să te trezești dintr-o comă”, a spus Roberto Cazzaniga.
Etichete: roberto cazzaniga , alessandra ambrosio
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții