Jose Mourinho a venit la București și a recunoscut de ce a refuzat oferta. ”Este o echipă fantastică”
articol scris de Digi Sport25.05.2024, 14:52
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Jose Mourinho (61 de ani), antrenorul selecționatei mondiale la meciul de retragere al Generației de Aur, care se va juca azi, de la 20:30, pe Arena Națională, a recunoscut că-i pare rău pentru că a refuzat propunerea de a prelua naționala Portugaliei.
Jose Mourinho regretă că nu a acceptat postul de selecționer al Portugaliei
”The Speciale One” a nuanțat mai apoi și a precizat care ar fi momentul cel mai potrivit pentru el de a deveni selecționer.
”Aşa cred. Nu greşită pentru că vreau să muncesc în fiecare zi, vreau să antrenez în fiecare zi. Vreau să joc 2, 3 meciuri pe săptămână.
În acel sens, o slujbă la naţionala Portugaliei este diferită. Trebuie să călătoreşti, să urmărești jucătorii, să îi alegi. Nu ai timp de antrenament.
Portugalia este o echipă fantastică. Jucători incredibili. Cea mai bună generaţie. Portugalia poate câştiga Campionatul European, Campionatul Mondial”, a spus Jose Mourinho, conform celor de la antena3.ro.
Mourinho se vede selecționer abia pe final de carieră.
”Cred că va fi un sfârșit natural al carierei mele, să merg acasă”, a mai spus Mourinho.
Cu cât s-a vândut tricoul lui Gică Hagi la dineul Generației de Aur. Dan Șucu nu s-a uitat la bani
Dineul oficial, organizat vineri seara la Radisson, a avut parte și de o licitație, iar tricoul lui Gică Hagi (59 de ani) a fost atracția serii. Acesta a fost vândut, pentru suma de 30.000 de euro, iar cea care l-a cumpărat a fost Veronica Schmidt, soția celui care controlează grupul Automobile Bavaria, unul dintre sponsorii ”Regelui”, conform sport.ro.
Dan Șucu (61 de ani), prezent și el la gală, a fost cel mai activ la licitația de vineri. Finanțatorul celor de la Rapid a achiziționat tricoul lui Jose Mourinho, cu 16.000 de euro, dar și pe cele ale lui Rivaldo și Hristo Stoichkov.
La rândul său, bulgarul a cumpărat tricoul lui Gică Popescu pentru 10.000 de euro. Ar fi vrut să achiziționeze și tricoul lui Hagi, dar nu a avut noroc.
În sală a fost prezent și Cristi Borcea (54 de ani). Fostul acționar al celor de la Dinamo s-a orientat spre tricourile reprezentanțiilor Generației de Aur cu trecut dinamovist.
Hagi a fost cel care a cumpărat tricoul lui Ilie Dumitrescu, pentru suma de 6.000 de euro. Ulterior, la microfon, ”Regele” a spus că a făcut acest demers pentru a se revanșa pentru pasa de gol primită de la ”Mister” în victoria României cu Argentina, scor 3-2, de la World Cup ’94.
Licitația se desfășoară în două etape, primele 26 de tricouri de joc fiind licitate în seara de vineri, 24 mai, înaintea meciului aniversar, iar diferența, 23 de tricouri, va fi licitată după meciul aniversar, vineri 31 mai 2024, exclusiv online, de la ora 12.00.
Lotul României pentru meciul de retragere
- Portari: Florin Prunea, Bogdan Stelea
- Fundași: Gheorghe Popescu, Iulian Filipescu, Miodrag Belodedici, Dan Petrescu, Tibor Selymeș, Gheorghe Mihali, Răzvan Prodan (fiul lui Didi Prodan)
- Mijlocași: Gheorghe Hagi, Dorinel Munteanu, Constantin Gâlcă, Basarab Panduru, Ioan Ovidiu Sabău, Ovidiu Stângă, Ionuț Lupescu
- Atacanți: Ilie Dumitrescu, Florin Răducioiu, Marius Lăcătuș, Ion Vlădoiu, Viorel Moldovan, Adrian Ilie
- Antrenori: Anghel Iordănescu, Gabi Balint
Lotul legendelor pentru meciul de retragere
Portari:
- Dida
- Sebastien Frey
Fundași
- Christian Panucci
- Levan Kobiashvili
- José Edmílson Gomes de Moraes
- Maicon Douglas Sisenando
- Vincent Candela
- Fernando Couto
- Juanito Gutiérrez
- Paul Bodin
- Miroslav Djukic
- Christian Zaccardo
Mijlocași
- Rivaldo
- Christian Karembeu
- Jari Litmanen
- Gökhan Inler
- Giorgos Karagounis
- Marcos Senna
Atacanți
- Hristo Stoichkov
- Goran Pandev
- Giovanni Silva de Oliveira
- Javier Saviola
- Nuno Gomes
Aparițiile serii la dineul ”Generației de Aur. Loredana Groza, alături de Jose Mourinho
Galerie Foto
Vineri seară a avut loc dineul la care au luat parte foștii membri ai ”Generației de Aur”, nume importante din fotbalul românesc, dar și legendele împotriva cărora vor evolua pentru ultima oară Gică Hagi & Co.
Jose Mourinho pare că a fost ”atracția” zilei și serii de vineri. Majoritatea celor care l-au întâlnit și-au dorit să facă poze cu ”The Special One”. Nici cântăreața Loredana Groza nu l-a ratat pe antrenor la dineul de vineri seară.
De la petrecerea de vineri seară nu au lipsit nume precum Gică Hagi, Ilie Dumitrescu, Gică Popescu, Dan Petrescu, Miodrag Belodedici, Adrian Ilie, Giovanni Becali sau Rivaldo.
Acum rămâne de văzut cum se vor prezenta pe teren foștii componenți ai ”Generației de Aur” împotriva legendelor lumii.
Etichete: jose mourinho , generatia de aur , mourinho portugalia , mourinho oferte , mourinho generatia de aur
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții