Jerzy Dudek, eroul de la Istanbul al lui Liverpool, a fost în România şi a explicat cum a fost posibil miracolul din 2005

• SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

• SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

Fanii lui Liverpool iubesc la nebunie finala UEFA Champions League din 2005. Liverpool - Milan s-a terminat 3-3 după 120 de minute, după ce în prima repriză italienii făcuseră 3-0! Un asemenea scor, după numai 45 de minute! Dar zecile de mii de suporteri ai englezilor au continuat să creadă. Iar jucătorii s-au contaminat şi ei de la ce se întâmpla în tribune. Şi în mai puţin de 10 minute s-a întors meciul.

Mai mult, la loviturile de departajare Jerzy Dudek a făcut minuni. A apărat două penalty-uri şi a reuşit imposibilul alături de Gerrard, Smicer, Xabi Alonso şi restul "cormoranilor". Ceva ce la un moment dat nimeni nu mai spera. De altfel, lui Carlo Ancelotti nu-i vine nici acum să creadă.

La 14 ani distanţă, Jerzy Dudek a oferit un interviu pentru Digi Sport în timpul celor câteva ore petrecute la Bucureşti.

Jerzy, bine ai venit în România!

Mulţumesc pentru invitaţie.

Eşti pentru a treia oară în România. De două ori ai venit pentru a jucat fotbal, împotriva Stelei şi a echipei naţionale.

Este adevărat, sunt aici pentru a treia oară. De două ori am venit, să zicem, cu afaceri. Afacerea a fost de succes. Am avut un amical împotriva României, în 2000. Şi, 3 ani mai târziu, am venit cu Liverpool să joc în Cupa UEFA, actuala Europa League.

Când a fost mai frumos?

Cred că prima oară a fost mai frumos, astăzi este ceva diferit. Îmi amintesc că prima dată a fost bine, înainte, în timpul şi după partidă. În special după meci, a fost unul amical. După meci a fost bine pentru că a fost o remiză, prima în 6 luni. În care nu câştigasem niciun meci, nu marcasem niciun gol. În acel meci am remizat, 1-1, am fost fericiţi că, după 6 luni, am marcat un gol.

Toată lumea a fost fericită după acel meci. A fost bine pentru că a fost un moment de cotitură. Un nou antrenor, jucători noi, un nou sistem de joc. Am jucat bine în România, am început apoi meciurile de calificare la Mondialul din 2002. Am câştigat aproape toate meciurile, nu am pierdut niciunul. Am fost prima selecţionată din Europa calificată la Campionatul Mondial.

Un star polonez s-a 'născut' aici, la Bucureşti. Olisadebe. Îl cunoaşteam bine pentru că a venit să joace şi contra lui Dinamo cu Polonia Varşovia.

A fost puţin ciudat şi pentru noi, primul jucător nigerian naturalizat. A primit paşaportul polonez cu câteva zile înainte de acel meci cu România. Am fost surprinşi, dar am zis "ok, să-i dăm o şansă". Este amuzant că el a fost cel care a marcat. Ne-a ajutat apoi să ne calificăm la Campionatul Mondial, a marcat 10 goluri.

Jerzy Dudek e prieten cu Bogdan Lobonţ

Îţi aduci aminte de jucătorii români din acea perioadă, te-ai pregătit bine pentru meci?

Jucam foarte multe meciuri dar, chiar şi in cele amicale, încercam să-mi cunosc cât mai bine adversarii. Mă uitam la cluburile unde joacă, era primul obiectiv. Dacă juca la Ajax sau la Inter, ştiai la ce să te aştepţi. Dacă vedeai jucători reprezentând echipe de acest nivel, te gândeai "ok, trebuie să fie o selecţionată puternică". Trebuie să o respecţi puţin mai mult.

Cunoşteam câţiva jucători: Chivu, juca în Olanda, Lobonţ. Când jucăm unul împotriva celuilalt la echipele de club. Relaţia devine mai strânsă atunci când ne întalnim la meciurile naţionalelor. Am fost invitaţi, după amicalul din 2000, la cină, s-a format o relaţie destul de puternică între jucători.

Ai crescut alături de Bogdan Lobonţ, el juca pentru Ajax, tu pentru Feyenoord ...

Da, ne aflam în aceeaşi situaţie, eu trebuia să lupt pentru tricoul nu numărul 1 la Feyenoord. O misiune foarte dificilă, el şi-a construit reputaţia la Ajax. Nu este o perioadă uşoară pentru jucători, pentru portari în mod special. L-am susţinut mereu, chiar dacă el era la Ajax, am încercat să înţeleg situaţia lui. Mi s-a părut un portar foarte bun, ştiam olandeza amândoi. Şi am avut posibilitatea să schimbăm câteva cuvinte, de câteva ori.

Vorbeşti olandeza? Este mai grea decât limba poloneză?

Câteodată, da. A fost prima limbă străină pe care am învăţat-o, am fost nevoit să o învăţ. Nu vorbeam limba engleză în acea perioadă. Am crezut mereu că e bine să vorbeşti limba ţării în care joci. Te ajută în relaţia cu presa, cu ceilalţi jucători. Datorită acestui lucru, cred că oamenii m-au respectat mai mult în Olanda. "Uau, este din Polonia şi vorbeşte olandeza". M-a ajutat, am fost de trei ori cel mai bun portar al ligii, o dată cel mai bun fotbalist.

A fost o mare surpriză ca un polonez, portar, să devină cel mai bun fotbalist din Liga olandeză. Pentru mine a fost o supriză mare, dar s-a întâmplat. M-am simţit foarte bine pe teren, dar, în afara terenului, totul era diferit. Stilul de viaţă, mentalitatea, cardurile, nu avem în Polonia, aveam mereu bani lichizi. Viaţa a fost complet diferită, dar am fost nevoit să învăţ repede. Aveam o soţie, un copil mic.

O altă asemănare cu Bogdan Lobonţ. Este dintr-un oraş minier, Hunedoara. Ai şi tu un trecut legat de mineri.

Da, desigur, mă pregăteam să devin cel mai bun miner din lume. Asta spune totul despre Bogdan. Se spune că, datorită acestor rădăcini, mentalitatea este mai puternică. Nu renunţi, ştii că viaţa este mai dificilă decât crezi. Dacă o să cobori în mină, să vezi cât de greu muncesc oamenii acolo. Cum arată viaţa din această perspectivă. Am organizat două meciuri caritabile şi am avut posibilitatea să invit colegi precum Milan Baros sau Vladimir Smicer.

Le-am spus că, dacă tot au ajuns în oraşul meu, să viziteze o mină de cărbuni. Să coborâm 800 de metri, să vedem cum lucrează acolo oamenii. Le-a fost teamă, jumătate dintre ei au renunţat. Dar cei care au mers cu mine jos, să vadă cum se munceşte acolo. Mi-au mulţumit pentru experienţa trăită. Credeau, ca fotbalişti, că aveau o meserie grea atunci când pierdeau şi erau criticaţi. Erau decişi ca, în acele momente, să se gândească la condiţiile minerilor.

Mircea Lucescu obişnuia să ofere astfel de experienţe jucătorilor lui Şahtior.

Da, sunt momente care îmbunătăţesc mentalitatea jucătorilor. Trăieşti cu ideea că eşti fotbalist, un star, ai totul. Trebuie să fie însă atent la ceea ce faci pentru că, în lume. Sunt atât de multe lucruri mult mai dificile şi greu de făcut. Primeşti unul sau două goluri, crezi că este ceva greu de suportat. Însă, în lume, sunt atat de multe situaţii mult mai dificile.

Istanbul. Ce înseamnă pentru tine, este ceva special?

Vorbeam despre lucruri fantastice, despre viaţă, Liverpool cuprinde aceste lucruri. Nu este diferit, dacă ne uităm la acel meci, ce poate fi mai rău? Finala Ligii Campionilor, ai visat să o joci, după 45 de minute erai condus cu 0-3. Doar eu şi colegii mei puteam să aducem o schimbare. Este nevoie de o relaţie specială construită între jucători, cu antrenorul. Şi trebuie să lupţi, nu poţi să renunţi. Altfel nu poţi să simţi senzaţiile trăite de noi.

Jerzy Dudek: "A fost un meci nebun"

Aici, în România, aveam o istorie asemănătoare, cu Duckadam şi Steaua. Cum a fost pentru tine ziua, meciul, duelul cu Shevchenko şi cu ceilalţi?

O nebunie, am fost sub presiune, am încercat să evit ştirile din presa poloneză. Care spuneau că pot să devin al treilea polonez care câştigă trofeul. Am renunţat la aceste lucruri, am citit cărţile mele. A fost un meci nebun, am ajuns la Instanbul, a fost o experienţă nouă. Mulţi jurnalişti înainte meciului, la antrenement, un stadion mare, plin. Dar noi trebuia să ne pregătim ca de obicei, să facem lucrurile obişnuite. Însă nu mereu lucrurile ies aşa cum ţi-ai dori. Visul, la pauză, era spulberat.

Jerzy Dudek: "60 - 70.000 de fani erau ai lui Liverpool. Stadionul are 84.000 de locuri"

Ne gândeam ce va urma, trebuia să fie cea mai bună finală. Şi părea cea mai urâtă. Am avut o discuţie foarte bună în vestiar, cu antrenorul, cu ceilalţi jucători. Şi, atunci când am ieşit. Aşa cum spune şi imul suporterilor. "Nu vei merge niciodată singur". Cred că erau 60 de mii de fani ai lui Liverpool. Capacitatea stradionului era de 84 de mii de locuri. Cred că 60-70 de mii erau fani ai lui Liverpool. Nu ştiu cum au obţinut atâtea bilete, mereu au găsit soluţii. Au început să cânte "we'll never walk alone".

A fost ceva magic, ne-am adunat si Gerard ne-a spus: "Băieţi, îi auziţi? Încă au încredere în noi, trebuie să facem ceva pentru ei. Au parcurs mulţi kilometri ca să ne susţină, trebuie să îi răsplătim. Mai avem 45 de minute, trebuie să luptăm până la epuizare, dar trebuie să le oferim şi noi ceva. Şi noi, şi ei, merităm mai mult". Pare greu de crezut, dar am schimbat meciul în 6 minute. Este o lecţie de viaţă: împreună, dacă vrem cu adevărat, această energie magică, pozitivă, ne poate ajuta.

Până la urmă, totul a fost de partea noastră în acea seară. Am vorbit cu Ancelotti, ajunsese la Real Madrid, şi mi-a spus: "Încă nu am idee cum aţi schimbat jocul. Echipa mea, AC Milan, a jucat cel mai bun fotbal pe care l-am văzut eu, ca antrenor. Nu a jucat vreodată mai bine. Evident, repriza a doua a fost groaznică. Dar voi aţi jucat atât de bine, cu atât de multă energie, încât nu am putut să vă oprim." Nu cred că există o echipă în Europa care poate să iasă din situaţii imposibile, aşa cum o face Liverpool.

Chiar şi în prezent, alături de Klopp. Mereu trebuie să crezi, trebuie să ai o mentalitate puternică, acolo este calitatea. Chiar dacă uneori ai dubii, mereu trebuie să lupţi. Poate pierzi, poate nu ai rezultatul dorit. Dar poţi să te uiţi în oglindă şi să spui "Am făcut tot ce am putut, 100%. Am dormit bine, am mâncat bine, am fost profesionist, dar adversarul a fost mai puternic."

Agenda secretă a lui Jerzy Dudek

Ai avut şi "agenda secretă", cu sute de penalty-uri.

Nu a fost atât de secretă, am găsit-o prima oară când am fost în Olanda. Van Breukelen, marele portar olandez, avea această statistică. Nu era youtube, nu erau dvd-uri. Apoi, când erau rezumate, la televizor, studiam penalty-urile. Numărul, numele jucătorului, clubul, uşor-stânga, tare-dreapta. Scriam aceste execuţii în agenda mea, atunci şi mulţi ani după aceea.

Aveam statistica mea, cu penalty-urile, dar aveam şi o anumită persoană, la Liverpool. Care se ocupa de aceste statistici utile portarilor. Am avut aceste informaţii înaintea meciului. Dar erau atât de multe încât nu le ţineam minte. Doar l-am rugat pe antrenorul de portari, atunci când vede cine bate. Să ridice mâna, stânga sau dreapta. Eu doar o să încerc să-l provoc pe adversar să aleagă partea sa preferată.

A apărut atunci "Du the Dudek".

Dansul Dudek, nu mi-a plăcut la început, ce dans? Mi-am făcut doar datoria. M-am mişcat în poartă, dar nu a fost un dans. Nu am vrut să par amuzant, să fac glume, a fost ceva serios, a fost o tactică.

Etichete: milan liverpool , jerzy dudek , finala ucl 2005 , ucl istanbul

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News