Ion Țiriac și-a adus "Perla Coroanei" în țară: "E ceva unic!" Primele imagini și cât a plătit omul de afaceri
articol scris de Digi Sport20.04.2024, 08:25
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Ion Țiriac (84 de ani) a prezentat oficial, în cadrul unui eveniment, maşina Mercedes AMG One, care va fi expusă la salonul Ţiriac Collection din Otopeni.
Ion Țiriac și-a prezentat noua mașină, Mercedes AMG One, care a costat 2,8 milioane €: "Este ceva unic!"
Galerie Foto
Mercedes AMG One are un motor V6 Hybrid E-turbo, 1600 cc, 1.063 CP, transmisie automată în 7 trepte, poate să ruleze cu viteze de peste 300 km/h şi are la bază monopostul de Formula 1 Mercedes-AMG F1 W06, din 2015.
"Ideea producătorului exista din 2017, însă fabricarea acestei maşini a întârziat. Ea a fost lansată în 2022. Mercedes-AMG One costă 2,8 milioane de euro, iar aceasta pe care o vedeţi este numărul 84 din cele 275 care se vor fabrica. Acest model se găseşte şi pe piaţa liberă şi se vinde cu 5 milioane, dacă se găseşte.
Este însă ceva unic, pentru că este o treabă care se întâmplă numai pe circuitul de Formula 1, dar acum se poate utiliza şi pe stradă. Pentru colecţie AMG One înseamnă un mare plus, pentru că sunt foarte puţine şi nu multe dintre ele vor putea fi accesate de public", a afirmat Ion Ţiriac.
Ilie Năstase a văzut "bijuteria" de 2,8 milioane € a lui Ion Țiriac și a făcut gluma zilei
Galerie Foto
Prezent la eveniment, Ilie Năstase (77 de ani) a menţionat că are curaj să conducă acest model, chiar dacă el costă 2,8 milioane de euro, și a făcut gluma zilei.
"Ţiriac colecţionează de când jucam noi tenis, cred că prima maşină a luat-o în 1969. Eu am avut pasiune pentru scutere, pentru biciclete... Aici este cea mai importantă colecţie de maşini pe care am văzut-o vreodată. Şi eu o să mă zbat şi o să reuşesc ca galeria Ţiriac Collection să fie introdusă în turul Bucureştiului, aşa ne facem şi noi puţină publicitate.
Am curaj să conduc maşina asta... ce, e avion? O să-l întreb pe Ţiriac cum se conduce. Mă lasă să o conduc... mă lasă, că i-am dat scuterul meu. E un schimb, îi dau scuterul, îmi dă maşina", a spus, în glumă, Ilie Năstase.
Mercedes AMG One are un motor V6 Hybrid E-turbo, 1600 cc, 1.063 CP, transmisie automată în 7 trepte, poate să ruleze cu viteze de peste 300 km/h şi are la bază monopostul de Formula 1 Mercedes-AMG F1 W06 din 2015.
FOTO Colecția impresionantă de mașini a lui Ion Țiriac
Galerie Foto
Etichete: ion tiriac , tiriac collection , mercedes amg one
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții