Ion Țiriac a cumpărat o ”bijuterie” de 60.000.000€ și a făcut un anunț neașteptat
articol scris de Digi Sport15.09.2024, 07:54
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Ion Țiriac (85 de ani), cel mai bogat om din România, și-a cumpărat o ”bijuterie” de 60 de milioane de euro, iar acum a făcut un anunț neașteptat despre achiziția sa.
Ion Țiriac are o avere estimată la 2,1 miliarde de dolari, în timp ce fostul ”lider”, Daniel Dineș (52 de ani), a suferit pierderi masive pe piața de capital, astfel că averea sa ar fi acum undeva la aproximativ 1,4 miliarde de dolari.
Galerie Foto
Ion Țiriac și-a cumpărat avion de 60.000.000 de euro, dar vrea deja să-l vândă
Ion Țiriac, cunoscut pentru faptul că este pasionat de zbor, pe langă mașini, sport și vânătoare, și-a cumpărat recent un avion de 60.000.000 de euro. Miliardarul nu pare impresionat de aeronavă, motiv pentru care se gândește deja să o vândă.
Cel mai bogat om din România își pilotează propriile avioane, dar pentru asta are nevoie să treacă anual anumite teste fizice și medicale.
”Mi-am luat medicalul acum trei săptămâni, iar acum zece zile am stat în cușcă cinci ore, în simulator la Dubai, că nu mai fusesem de mult în simulator. În fiecare an trebuie să fac aceste teste, pentru că altfel nu am voie să pilotez, iar medicalul trebuie să-l fac la șase luni.
Cât timp am medicalul, nu am niciun fel de problemă. Am și copilot, normal. Avioanele pe care le pilotez eu, nu sunt single pilot.
Eu am acum un avion care mă duce la Beijing. De aici la Hong Kong. 14 ore! Am un avion, care e aproape nou, am schimbat cu altul, care ăsta zboară cu 1000 de mile mai mult. L-aș vinde, dacă doriți.
Un avion din ăsta nou costă vreo 60 de milioane de euro. Acesta este un avion relativ nou. După 15 ani îl desface complet și îl pune înapoi, ca să vadă dacă are ceva. Avionul iese nou, zero kilometri. Dacă vrei să-l vinzi, nu mai iei 20 de milioane pe el”, a spus Ion Țiriac, la emisiunea ”Prietenii lui Ovidiu”.
Marca: ”Ion Țiriac, un bărbat cu atât de mulți bani... și foarte puțină memorie”
De curând, jurnaliștii de la Marca au fost luați prin surprindere când au auzit ce a făcut Ion Țiriac cu un Ferrari F40. În urmă cu câțiva ani, fostul sportiv a povestit cum a uitat, nu una, ci două mașini Ferrari, într-un garaj din Germania.
Galerie Foto
Spaniolii au scris despre un singur Ferrari uitat de omul de afaceri din România, pe care, chiar și așa, l-au numit un bărbat ”cu mulți bani, dar foarte puțină memorie”.
”Nu știm cât a plătit pentru mașină, dar un Ferrari F40 este evaluat astăzi la două milioane de euro. E scandalos, dar este o sumă fără importanță pentru bărbat cu atât de mulți bani... și foarte puțină memorie”, au notat cei de la Marca.
Fiica lui Ion Țiriac s-a angajat
Galerie Foto
Specializată în economie în Statele Unite ale Americii, Ioana Țiriac s-a angajat în domeniul imobiliar.
Ioana Țiriac nu a vrut să se ocupe de afacerile familiei și a preferat să devină agent imobiliar la o firmă de prestigiu din Emiratele Arabe Unite.
Etichete: ion tiriac , avion ion tiriac , cel mai bogat roman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții