Ioana Bran s-a întors de la reuniunea UE de la Viena. Ce a spus când a luat cuvântul în fața tuturor

04.09.2018, 20:13
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

Ministrul tineretului şi sportului, Ioana Bran, a participat luni, la Viena, la Reuniunea Informală a Miniştrilor de Tineret din Uniunea Europeană. În cadrul reuniunii au avut loc trei evenimente distincte, toate dedicate activităţii tinerilor din cadrul UE, potrivit unui comunicat remis Agerpres. 

Condusă de doamna Juliane Bogner Strauss, ministrul federal pentru familie, femei şi tineret, reuniunea a început cu o masă rotundă în care miniştrii de tineret din UE şi-au expus părerile cu privire la capitolul Tineret al viitorului Program Erasmus.

În cuvântul său, ministrul Ioana Bran a subliniat că România apreciază actuala propunere de regulament Erasmus, care continuă un program de succes al Uniunii Europene.

"Suntem optimişti că Statele Membre ale UE vor sprijini preşedinţia austriacă în a-şi îndeplini obiectivele referitoare la negocierile pentru adoptarea acestui regulament şi ne declarăm încrezători că în timpul preşedinţiei române va exista suficientă voinţă politică la nivel european care să ne permită să înregistrăm progrese semnificative cu privire la negocierile pentru adoptarea regulamentului Erasmus", a spus ministrul Ioana Bran.

Conform sursei, România îşi va declara susţinerea faţă de obiectivul Comisiei Europene de a tripla numărul de participanţi al noului Program Erasmus care să permită includerea mai multor tineri cu oportunităţi reduse în activităţi.

"Este necesar ca programul să ajungă la categorii mai largi de tineri, utilizând mai intens instrumente de informare, comunicare şi tehnologie. A urmat un prânz de lucru, unde discuţiile dintre miniştri s-au axat pe stimularea unui dialog productiv în cadrul Erasmus şi pe Strategia de Tineret a Uniunii Europene. Relaţia dintre politicieni şi tineri trebuie să se bazeze pe empatie, transparenţă, încredere şi solidaritate. Factorii decidenţi trebuie să asculte şi să coopereze cu tinerii în vederea instituirii unui dialog real. Pentru aceasta ei trebuie să adapteze spaţiile şi metodele de dezbatere la nevoile şi dorinţele tinerilor, conectate la provocările societăţii actuale. Acestea au fost câteva dintre ideile despre care miniştrii prezenţi au schimbat opinii, iar apoi aceştia au interacţionat direct între ei şi au avut discuţii şi pe alte diverse teme", menţionează sursa citată.

"Succesul şi legitimitatea viitorului Dialog al Uniunii Europene cu Tinerii ţin de includerea a cât mai multor tineri în proces, în special a celor cu oportunităţi reduse. Considerăm că este bine ca organizaţiile neguvernamentale de şi pentru tineret să ajungă să îşi desfăşoare activitatea şi în mediul rural sau în zone urbane precare", a întărit ideea ministrul Ioana Bran, care apoi a avut câteva întrevederi personale cu mai mulţi dintre miniştrii prezenţi.

Ziua de luni, dedicată reuniunilor miniştrilor de tineret din UE, s-a încheiat la Viena cu discuţiile de la Cafeneaua publică, pe tema Dialogul European cu Tinerii. Ministrul tineretului şi sportului Ioana Bran a fost moderatorul unei mese rotunde, unde timp de mai bine de o oră a fost interlocutorul a 10 tineri de naţionalităţi diferite. S-a vorbit despre obiectivele pentru Tineret care sunt deja o realitate şi care exprimă vocea agregată a aproximativ 50.000 de tineri europeni care au participat la consultări naţionale şi europene. Dar şi despre dialogul şi buna coordonare dintre factorii decidenţi şi organizaţiile de tineret, care reprezintă cheia succesului nu atât pentru promovarea obiectivelor, cât mai ales, pentru implementarea lor.

S-a ajuns la concluzia că obiectivele pentru tineret trebuie asumate de către toţi actorii societăţii şi trebuie să aibă drept scop creşterea participării şi a implicării tinerilor în procesele democratice care îi vizează.

Potrivit sursei, discuţiile moderate de Ioana Bran au fost deschise şi relaxate, iar tinerii au apreciat că nu au avut în faţa lor un politician cu un discurs sec, ci un interlocutor apropiat de vârsta lor, care a împărtăşit cu ei păreri şi opinii, experienţe din activitatea de ministru şi mai ales sfaturi, fiind în acelaşi timp deschisă şi la glume şi la un dialog mai puţin formal.

"A fost o experienţă extrem de plăcută şi chiar captivantă, aş zice. Nici nu ştiu cum a trecut ora în compania acestor tineri, cu care am discutat de toate, de la chestiuni serioase şi complicate, până la trăiri şi experienţe personale ale vieţilor noastre de zi cu zi. Am descoperit tineri cultivaţi, civilizaţi şi dornici să înveţe şi sper că au plecat de la reuniunea de la Viena cu o experienţă memorabilă. Cel puţin pentru mine aşa a fost", a mai spus ministrul Ioana Bran.

Aceasta s-a întâlnit apoi şi cu tinerii români prezenţi la lucrări, cu reprezentanţii grupurilor de lucru din MTS şi spre seară cu toţii s-au revăzut la impresionantul Muzeu al Lumii din Viena, unde au încheiat ziua admirând colecţiile expuse şi ascultând muzica interpretată live de tineri din zonă.

Agerpres

Etichete: ioana bran , ioana bran mts , ioana bran guvernul dancila , ioana bran ministerul tineretului si sportului , ioana bran reuniunie uniunea europeana , ioana bran ue


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Dan Șucu a avut nevoie de doar ZECE minute! Decizia luată în privința lui Mario Balotelli

Exclusiv ”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

”E disperat”. Scoțienii s-au convins de Ianis Hagi, după meciul lui Rangers cu Dundee FC

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Pancu l-a auzit pe Șumudică și nu s-a abținut: ”Nu se poate! Nu s-a întâmplat niciodată la echipa asta”

Fără precedent: Drăgușin, ZERO! După ce Tottenham a încasat 6 goluri, l-au ”mitraliat”: ”Nu se poate descrie cât de slab a fost”

Nota lui Andrei Rațiu! A jucat 96 de minute în La Liga, contra celor de la Betis

Marius Șumudică a anunțat TREI transferuri la Rapid! ”Ținta numărul 1” e din SuperLigă + Doi jucători din Serie A

Citeşte şi

Gigi Becali a reacționat imediat: ce informații a primit despre Călin Georgescu, în urmă cu o lună: "Un prieten mi-a spus!"

Adevăratul motiv al răspândirii COVID-19 în Italia şi Spania? Momentul crucial ar fi fost descoperit: "A fost o nebunie!"

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu. Neluțu Varga îi dă vestea, chiar de ziua lui citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”