Încă o sală polivalentă promisă în România. Va avea 16.000 de locuri
01.11.2019, 14:29Champions League: Bayern - PSG, marți, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Brest, marți, 22:00, DGS 2
O nouă sală polivalentă este pe cale să apară în România. Compania Naţională de Investiţii va construi o sală cu o capacitate de 16.000 de locuri în comuna Giroc, de lângă Timişoara. Bucureştiul ar trebui să aibă şi el o nouă sală, de 20.000 de locuri, în următorii trei ani.
Ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, a dezvăluit motivele pentru care sala nu va fi construită în Timişoara, în oraș.
”Sunt convins că aproape orice aş fi spus la Timişoara nu ar avea acelaşi grad de interes cum îl are locaţia sălii polivalente. În prima vizită spuneam că nu voi pleca din guvern până nu lămurim acest aspect.
Niciodată nu m-am pronunţat nici pro, nici contra, vizavi de vreo locaţie. Am trimis specialişti din CNI să vadă ambele locaţii, le-am cerut să discutăm de o locaţie fără cusur, care să fie în interesul judeţului şi a muncipalităţii.
Aşadar, juridic, subiectul unei decizii nu putea fi luat decât după 28 august, până atunci tot ce s-a vehiculat au fost vorbe. În iulie, Primăria Timişoara a trimis ultimul set de documente, în august CJ Timiş a trimis ultimul set de documente.
Am analizat din punct de vedere tehnic, ambele locaţii corespund, în schimb, după o discuţie, am decis că e mai important având în vedere şi contextul Timişoara Capitală Culturală şi având în vedere că discutăm şi de construcţia unui nou stadion, am decis ca pe acea locaţie să fie un complex sportiv”, a declarat Suciu.
Primăria Timişoara ar fi vrut noua sală lângă Stadionul Dan Păltinişanu
Vicepremierul Daniel Suciu mai venise de două ori în acest an la Timişoara, în mai şi septembrie, pentru noua sală, după ce Consiliul Judeţean Timiş şi Primăria Timişoara nu s-au putut pune de acord în privinţa locaţiei pe care va fi construită aceasta.
Consiliul Judeţean şi-a dorit ca sala să fie construită la Giroc, pe un teren care a aparţinut unei Unităţi Militare, iar Primăria a intenţionat ca sala să fie ridicată lângă Stadionul Dan Păltinişanu.
Compania Naţională de Investiţii a cerut 5,4 hectare complet curate pentru viitoarea sală, iar CJ Timiş a pus la dispoziţia CNI 9,5 hectare, în comuna Giroc.
Pe parcela de la Giroc, şase hectare sunt puse la dispoziţie pentru construirea sălii polivalente. Pe 5.000 de metri pătraţi sunt construcţii care au aparţinut Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, în care vor fi amenajate un punct medical şi un altul de informare.
Primăria Timişoara a pus la dispoziţia CNI un teren de 3,9 hectare plus unul de un hectar.
Cea mai modernă sală din România este cea din Cluj, cu o capacitate de peste 7.000 de locuri, extinsă la 9.300 de locuri pentru cel mai important eveniment sportiv organizat până acum, Europeanul de baschet masculin din 2017.
Etichete: sala polivalenta timisoara , sala polivalenta giroc , sali noi romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții