Ilie Năstase ar fi fost evacuat din cartierul lui Ion Țiriac. I s-a terminat contractul, dar motivul ar fi altul
articol scris de Digi Sport04.08.2022, 17:13
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ilie Năstase (76 de ani) are parte de zile agitate în ultima vreme. După scandalul iscat de soția sa, Ioana, chiar în ziua aniversării sale, fostul mare sportiv s-a mai trezit cu un necaz pe cap.
Ilie Năstase ar fi fost evacuat din cartierul lui Ion Țiriac. I s-a terminat contractul, dar motivul ar fi altul
Se pare că ar fi fost cumva evacuat din locuința sa pe care o deținea în complexul rezidențial ”Stejarii”, care-i aparține lui Ion Țiriac.
Galerie Foto
Oficial, Năstase s-a mutat într-un alt apartament, tot undeva în zona Grădinii Zoologice, pentru că-i expirase contractul cu firma administrată de către Ion Ion Țiriac. Însă, se pare că de fapt Năstase a acumulat mai multe datorii legate de chirie, pe care nu le-a onorat, în ciuda relației de prietenie pe care o are cu Țiriac senior.
În aceste condiții, cei de la firmă ar fi decis să nu-i mai prelungească automat contractul lui Ilie Năstase, în condițiile în care se spune că suma era oricum una preferențială.
”A expirat contractul și m-am mutat în alte blocuri!”, a reacționat, sec, Năstase pentru prosport.ro.
Ilie Năstase se mutase în apartamentul din complexul ”Stejarii” după ce vânduse casa din zona ”Primăverii”.
”Ilie, te rog!” Ioana Năstase, enervată la culme: ”Mă îngrozesc, trebuie să recunosc”. Ce i-a cerut fostului jucător de tenis
Pe 19 iulie 2022, în ziua în care a împlinit 76 de ani, Ilie Năstase a avut parte de o surpriză nedorită. În cadrul unui eveniment organizat special pentru aniversarea lui ”Nasty”, Ioana Năstase, soția fostului mare sportiv, a fost deranjată la culme de prezența unui individ, despre care spune că se dă drept fiul lui Ilie Năstase, dar, de fapt, n-ar fi decât un impostor.
Astfel, a pornit un scandal în încercarea de a discuta cu persoana respectivă. Cu toate acestea, Ioana Năstase susține că nu s-a certat cu soțul său.
Eu nu mă certam cu el, doar îi spuneam că vreau să discut cu acea persoană. I-am spus: `Ilie, te rog, scoate-l de unde s-a ascuns, să vorbesc cu el`!
Am obosit să mă lupt cu hienele din jurul lui! Vreau să îl țin departe de oamenii cu gânduri ascunse. Eram deranjată… Eu v-am mai spus că oamenii frumoși și curați la suflet, eu îi accept.
Eu am trăit altfel, trebuie să recunosc. Ce văd în jurul meu acum, mă îngrozesc. Sunt momente când la mine nu prea mă mai gândesc și e foarte rău”, a declarat Ioana Năstase, potrivit ziare.com.
Etichete: ion tiriac , ilie nastase , ion ion tiriac , ioana nastase
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții