Foto I-a scos fostei iubite lucrurile în stradă și apoi s-a lăudat pe internet. Ce a urmat a surprins pe toată lumea
articol scris de Digi Sport29.01.2023, 08:42
Champions League: Bayern - PSG, marți, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Brest, marți, 22:00, DGS 2
Greg Halford (38 de ani) a avut parte de o surpriză neașteptată la câteva zile după apariția imaginilor cu lucrurile fostei sale iubite, pe care le-a scos în stradă în semn de răzbunare pentru o presupusă infidelitate.
Fundașul central cu 28 de meciuri în Premier League a filmat întreaga scenă și a postat imaginile pe rețelele sociale, acolo unde au făcut vâlvă printre microbiști.
A fost ironizat cu prima ocazie, după ce i-a scos lucrurile fostei iubite pe fereastră
Halford și-a motivat gestul extrem prin faptul că a fost înșelat de fosta sa parteneră, iar cu prima ocazie un site de dating l-a ironizat chiar în timpul unui meci, prin afișarea unui banner.
La meciul dintre Hashtag United și Wroxham, din campionatul regional Isthmian League, a fost afișat un banner cu mesajul "Infidelitate discretă. Când prinsul în fapt scapă pe fereastră", aluzie la gestul fotbalistului.
De altfel, Halford a fost un pachet de nervi în timpul meciului cu pricina, iar ulterior a fost eliminat în timpul meciului, după ce a încasat două cartonașe galbene.
Galerie Foto
Greg Halford, susținut pe rețelele sociale
Ulterior, fotbalistul a primit mesaje de încurajare de la foști colegi sau useri de pe rețelele sociale, scrie Daily Mail.
"Sper că ești bine, prietene!", a scris Craig Fagan, fostul coleg al lui Greg Halford la Colchester United.
"Foarte bine, Greg! Fii optimist!", a postat și Leanne Stevens.
"Îmi pare rău să aud asta, Greg. Ține capul sus!", a scris Hashtag Tony.
"Bine i-ai făcut, Greg. Nu ai nevoie de astfel de persoane în viața ta. Sper că ești bine.", a scris și Aaron Farrow.
Alții au văzut partea amuzantă a lucrurilor și au făcut haz de necaz. "Încă ai o aruncare bună, Greg", a scris Reece Poole, care a făcut referire la faptul că Halford era recunoscut pentru repunerile lungi de la margine.
Etichete: greg halford , hashtag united , wroxham , kirsty goh
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții