Grupul Digi Communications N.V. anunță rezultatele financiare pentru al treilea trimestru încheiat la 30 septembrie 2020

articol scris de Digi Sport
13.11.2020, 12:17
  • SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Grupul Digi Communications N.V. a publicat vineri, 13 noiembrie 2020, rezultatele financiare pentru cele nouă luni încheiate la 30 septembrie 2020, care arată venituri în creștere cu 8,7% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent (950,6 milioane EUR față de 874,6 milioane EUR) și creșterea cu 12 % a numărului de RGU, până la 17,7 milioane de la 15,8 milioane, la 30 septembrie 2019. EBITDA ajustată în primele nouă luni a fost de 353 milioane EUR (inclusiv IFRS 16), înregistrând o creștere de 8% comparativ cu perioada precedentă.

Galerie Foto

În ansamblu, Grupul Digi a obținut o performanță solidă în decursul celor nouă luni și în al treilea trimestru al anului 2020, în ciuda incertitudinilor generate de situația privind sănătatea publică. Deși impredictibilitatea a fost principala caracteristică a activității economice pe toate piețele în care este prezent grupul, operațiunile Digi pe aceste piețe au reușit să ofere rezultate excelente, ca o confirmare a nevoii în creștere de servicii de conectivitate, în toate sectoarele publice, în timpul pandemiei.

Drept urmare, la sfârșitul trimestrului, Grupul Digi a înregistrat creșteri importante ale numărului de servicii pe principalele segmente care au ajuns la 5,6 milioane RGU (pay-tv), respectiv 4,1 milioane RGU (internet fix). Serviciile de comunicații mobile au atins 6,2 milioane RGU.

”Primele 9 luni din 2020 au arătat capacitatea companiei și a echipelor noastre de a gestiona riscurile și dificultățile într-o perioadă imprevizibilă, concentrându-ne pe proiecte și obiective majore. Având în vedere importanța serviciilor de comunicații electronice în timpul perioadei de carantină, am continuat să dezvoltăm rețelele și am investit în soluții tehnologice pentru a furniza servicii de o calitate constant optimizată.

Le mulțumim clienților noștri pentru încrederea și loialitatea arătate. Actuala bază de clienți este o dovadă a calității excepționale a serviciilor Digi. Suntem încântați că, în ultimele 12 luni, am adăugat aproape 2 milioane de servicii noi în portofoliul nostru.

Continuăm să supraveghem mediul de sănătate și siguranță din sucursalele noastre și să le oferim angajaților tot suportul și materialele necesare pentru a ne derula operațiunile la un nivel normal de activitate, menținând o stare bună de sănătate în rândul colegilor și al clienților.

În contextul noilor restricții introduse de autorități în toate teritoriile, suntem pregătiți să sprijinim clienții noștri, rezidențiali sau corporativi, cu servicii, soluții, expertiză care îi pot menține conectați cu familiile sau prietenii lor, cu echipele, cu locurile lor de muncă sau cu afacerile lor", a declarat Serghei Bulgac, Chief Executive Officer (CEO) al Digi Communications N.V.

Operațiunile pe piața din România au continuat să fie în trim. III principalul generator de venituri în cadrul grupului (62% din totalul veniturilor), de servicii (71% din totalul RGU) și cu o contribuție semnificativă la EBITDA consolidată (76% din totalul EBITDA). Segmentul serviciilor fixe a înregistrat o creștere remarcabilă în trim. III 2020 comparativ cu trim.III 2019 (+ 15% RGU cu plată și + 17 % RGU internet).

În ceea ce privește segmentul comunicațiilor mobile, Digi și-a menținut poziția de lider ca destinație de portabilitate. Global, în ultimele 9 luni, rețeaua Digi Mobil a portat 266.661 de numere de telefonie mobilă, iar în trim. III a înregistrat cel mai mare număr de numere portate - 100.018, în evoluție cu 29% față de aceeași perioadă a anului 2019 (77.436 de numere de telefonie portate în trim. III 2019). În septembrie 2020, 46% din portabilitatea numerelor de telefonie mobilă a fost direcționată către Digi Mobil.

În Ungaria, Digi Kft. a continuat, în timpul verii, activitatea sa dublă, atât în domeniul serviciilor de comunicații electronice fixe, cât și în privința extinderii serviciilor mobile. La nivelul operațiunilor pe segmentul serviciilor fixe, filiala grupului a îmbunătățit continuu rețelele existente, atât ale Digi, cât și ale Invitel, furnizând servicii prin infrastructură de fibră optică (FTTH) direct în casele clienților.

Pe segmentul serviciilor de voce și date mobile, Digi este puternic implicat în dezvoltarea continuă a rețelei, extinzându-și acoperirea și utilizând soluții tehnologice de ultimă generație pentru a îmbunătăți calitatea și densitatea rețelei existente. Serviciul Digi Mobil a devenit accesibil în peste 650 de așezări și a atins o acoperire de 70% din populație, în decurs de un an și jumătate de la lansarea serviciului în mai 2019.

Digi Spania a reușit, în trim. III, să depășească pragul de 2,2 milioane RGU pentru serviciile de voce și date mobile, majorându-și contribuția la veniturile Grupului, care a ajuns să reprezinte 22% din totalul veniturilor Grupului și la EBITDA (13% din EBITDA consolidat al Grupului).

Filiala spaniolă a anunțat noi progrese în extinderea rețelei sale de servicii de comunicații electronice fixe și și-a menținut poziția pe segmentul portabilității mobile. Digi Spania a reconfirmat, de asemenea, tendința ascendentă, înregistrând din iulie până în septembrie peste 39.000 de numere de telefonie mobilă portate. „În septembrie, am continuat tendința pozitivă, fiind pentru a treia lună consecutivă liderul pieței portabilității mobile din Spania. Acest lucru demonstrează că utilizatorii noștri apreciază atât produsele și serviciile Digi, cât și eforturile noastre continue de a le îmbunătăți calitatea”, a declarat Marius Vărzaru, director general Digi Spania.

În Italia, a patra piață în care Grupul Digi are operațiuni, ca MVNO (Mobile Virtual Network Operator), echipele s-au concentrat pe diversificarea ofertelor către clienți și creșterea calitativă a serviciilor. Digi Italia a înregistrat un număr de 253.000 RGU la 30 septembrie 2020, comparativ cu 227.000 RGU la 30 septembrie 2019. Sucursala a continuat să-și îmbogățească portofoliul de servicii, adresat în principal diasporei românești din Italia, dar și populației locale.

Raportul financiar pentru trim. III 2020 poate fi consultat aici.

Etichete: grupul digi comunications , rezultate financiare digi


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Călin Georgescu trece pe primul loc, în fața lui Marcel Ciolacu

Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au fost publicate pe site-ul prezența.roaep.ro. Pe primul loc se află candidatul PSD Marcel Ciolacu, urmat de Călin Georgescu, Elena Lasconi și George Simion. 14 candidați au fost pe buletinele de vot. Primele voturi centralizate sunt cele din localitățile mici. Rezultatul se poate schimba după ce apar rezultatele din secțiile de votare din orașele mari.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Antonio Conte l-a caracterizat într-un singur cuvânt pe căpitanul naționalei din Kosovo

”Să-l dea afară”. Nu au mai rezistat, după meciul în care Ianis Hagi a fost introdus la pauză de Philippe Clement

UEFA a venit cu o precizare, după ce a dat verdictul pentru România - Kosovo: ”Rețineți”

Au apărut imaginile: ce a făcut căpitanul lui Tottenham, după ce l-a văzut pe Radu Drăgușin la finalul meciului cu City

Foto 45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv ȘAPTE cuvinte! Ilie Dumitrescu nu are dubii în legătură cu transferul de 5.000.000 € al lui Darius Olaru

S-a aflat! De câte puncte mai are nevoie FCSB pentru a fi 100% sigură de prezența în play-off-ul Europa League

Exclusiv ”Este o performanță extraordinară”! Remarcatul serii, după Petrolul - Dinamo

Nebunie! Andrei Rațiu e dat ca transferat la Napoli, dar Barcelona vrea să intervină: informația venită din Spania

Citeşte şi

Adevăratul motiv al răspândirii COVID-19 în Italia şi Spania? Momentul crucial ar fi fost descoperit: "A fost o nebunie!"

Un copil l-a întrerupt pe Ion Țiriac pentru a-l corecta și l-a lăsat fără cuvinte: ”Câți ani ai, Vasilică? De unde știi?”

PEROZAna De Armas, surprinsă în ipostaze tandre cu fiul vitreg al președintelui din Cuba. Cei doi s-au sărutat pe străzile din Spania

FILM NOWNicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom Cruise: „Eu cred că minte!”

Cine este Horia Culcescu, bărbatul pe care Gigi Becali l-a împrumutat cu 2.000.000 de euro citeşte ştirea pe Prosport.ro

„N-OR DISpărea hoții”. Românul care a jucat în Premier League, mesaj postat după ce a votat citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară

Digi World

Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost dificil să ne privim în ochi"

Digi Animal World

Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a ajuns la noi?!”