Grealish și Mahrez pot ajunge și ei la tribunal în procesul lui Mendy, fotbalistul acuzat de viol și agresiune sexuală
articol scris de Digi Sport17.10.2021, 11:05
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Benjamin Mendy (27 de ani) se află de aproximativ două luni în arestul poliției britanice.
Campionul mondial este închis într-un penitenciar din Liverpool, întrucât este cercetat pentru patru cazuri de viol și unul de agresiune sexuală.
Jack Grealish și Riyad Mahrez pot fi chemați la tribunal în dosarul lui Benjamin Mendy
Procesul fotbalistului va începe pe 24 ianuarie 2022, iar la tribunal pot ajunge și Jack Grealish și Riyad Mahrez, două dintre vedetele lui Manchester City.
Conform publicației britanice Daily Star, cei doi s-ar fi distrat în club din Manchester alături de coechipierul lor, cu câteva ore înainte ca acesta să comită infracțiunea de viol. Victima din acea seară ar avea vârsta de doar 17 ani.
Totuși, atacanții s-au despărțit de francez cu ceva timp înainte de presupusa faptă și, astfel, nu se pune problema ca aceștia să fie considerați complice. Ei ar urma să apară în fața magistraților doar în calitate de martori.
Benjamin Mendy rămâne în închisoare, după ce i-a fost respinsă a treia cerere de eiberare pe cauțiune
Reprezentanții legali ai francezului s-au prezentat de două ori în fața magistraților pentru a-l elibera pe cauțiune, dar au fost refuzați. Potrivit publicației britanice Manchester Evening News, luni a avut loc o nouă înfățisare, în care avocații lui Mendy au făcut același lucru, iar rezultatul a fost identic.
Fundașul lateral nu a fost prezent în sala de judecată. Acum aproximativ o lună, el a fost anunțat că va rămâne în închisoare cel puțin până la 24 ianuarie 2022, atunci când va începe procesul. Până acum, campionul mondial a negat categoric toate acuzațiile.
Etichete: manchester city , jack grealish , riyad mahrez , benjamin mendy
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții