Exclusiv Gigi Becali le-a pus celor de la Dinamo Kiev la dispoziţie baza de pregătire pentru meciul din 6 aprilie 2022
articol scris de Digi Sport22.03.2022, 15:20
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Invazia declanşată de Rusia în Ucraina, pe 24 februarie, când UEFA ura o zi bună tuturor, a făcut imposibilă desfăşurarea oricărei activităţi normale în ţara vecină României.
Fotbalul nu avea cum să facă excepţie, iar oficialii federaţiei de la Kiev au decis rapid suspendarea tuturor campionatelor interne chiar în ziua lansării primelor bombe. Însă participarea în competiţiile internaţionale nu a fost suspendată, deşi pregătirile echipelor sunt mult mai dificile.
Gigi Becali le-a pus celor de la Dinamo Kiev la dispoziţie baza de pregătire pentru meciul din 6 aprilie 2022, din Yout League
Dinamo Kiev U19 urmează să joace în optimile de finală ale Youth League cu Sporting Lisabona, iar Gigi Becali, patronul celor de la FCSB a dat o mână de ajutor clubului din Ucraina.
După ce a discutat cu Mircea Lucescu şi cu Arcadie Zaporojanu, Becali i-a anunţat pe cei din conducerea lui Dinamo că le pune la dispoziţie baza din Berceni pentru a pregăti partida.
Meciul va avea loc pe 6 aprilie, iar Dinamo Kiev traversează un sezon foarte bun în această competiţie. Echipa de tineret a jucat cu Barcelona, 0-0 şi 4-1, cu Bayern, 2-1, cu Benfica, 1-0 şi cu Deportivo La Coruna, scor 3-2.
La baza celor de la FCSB, ucraineni vor avea la dispoziţie tot ce le este necesar pentru pregătire, masă şi cazare.
Echipa urmează să ajungă cu autocarul în Bucureşti, de la Lvov, acolo unde a fost în ultimele zile. Traseul pe se va deplasa pe ruta Ucraina-Polonia-Slovenia-Ungaria-România, la capătul unui drum despre care se estimează că va dura aproximativ 17 ore.
Etichete: dinamo kiev , youth league , optimi youth league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții