Gigi Becali, după ce Dorinel Munteanu a pierdut procesul de 200.000 de euro cu FCSB: ”Trebuia să vină să-l învăț”
articol scris de Digi Sport20.11.2022, 23:50
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Dorinel Munteanu (54 de ani), antrenorul Oțelului Galați, a pierdut procesul cu FCSB și este obligat să plătească aproximativ 200.000 de euro către Fiscul german.
Procesul a început cu aproape 20 de ani în urmă, dar s-a încheiat abia în urmă cu câteva luni, când instanțele i-au dat dreptate FCSB-ului. Deși Dorinel Munteanu a declarat că a primit verdictul cu surprindere, Gigi Becali susține că nu putea exista un alt deznodământ în această poveste.
Gigi Becali: ”Dorinel a greșit, e vina lui!”
”Bă, tată, Dorinel nu e băiat rău, iar pe mine m-a ajutat cât a putut el atât ca fotbalist, cât și ca antrenor. Eu îl respect. Îmi pare rău că are datoria asta la nemți. Dar în cazul ăsta cu Fiscul din Germania este greșeala lui Dorinel, nu a noastră.
El dacă venea la mine din prima, nu se ajungea aici. El trebuia să vină la mine și să îl învăț ce trebuie să facă. Și totul era legal. Îl învățam doar legal ce are de făcut. El a plecat de la mine prin reziliere de contract. Rețineți: reziliere de contract. Nu mai știu pe cât semnase, trei ani?
Parcă pe perioada asta. Au trecut atâția ani. În fine! Deci, el trebuia să se ducă după ce a reziliat contractul cu mine și să îi anunțe pe ăia acolo în Germania că a reziliat contractul cu noi, iar ceea ce le-a prezentat el nu mai este valabil.
Nemții îți fac calcule pe durata întregii perioade a contractului, iar tu, dacă nu îi anunți din timp, te arzi singur, așa cum se spune pe la noi. Dorinel dacă anunța că a reziliat contractul cu FCSB nu se mai ajungea aici. Îmi pare rău că e supărat pe mine, dar nu am ce să îi fac.
Nu e vorba că Dumnezeu o să facă într-o zi dreptate deoarece chiar el, Dorinel, nu a avut dreptate și uitați că a pierdut. Ne-am judecat atâția ani. Mie nu îmi place să fac rău oamenilor, eu ajut oamenii. Îi făceam eu rău lui Dorinel? Niciodată! A fost vina lui”, a transmis Gigi Becali, potrivit Prosport.
Dorinel Munteanu și pierderea procesului cu FCSB
”Problemă e de mai bine de 15 ani, din 2004. S-a scris foarte mult. Este o problemă, dar am făcut o greșeală, spunând că toate instanțele au dat credibilitate Stelei (n.r. FCSB-ului). Nu, toate mi-au dat mie și ultima a dat dreptate Stelei.
Toate pro-Munteanu și în ultima am pierdut. Din 2004 mă judec cu Steaua (n.r. FCSB). Am câștigat în toate instanțele, în România, în Germania, iar în ultima instanță, acum trei luni, s-a stabilit că Steaua (n.r. FCSB) are dreptate. Asta este România.
Atunci mi s-au blocat niște bani în bancă, iar acum mi i-au luat. Știu, dar am avut încredere în instanțele din România că vor fi deblocați. Asta e”, a spus Dorinel Munteanu, la Liga Digisport.
Liderul de selecții la echipa națională a României (134) a evoluat un sezon și jumătate la FCSB, în perioada în care clubul se numea Steaua (ianuarie 2004-iunie 2005), iar la aproape 20 de ani distanță se confruntă cu mari probleme financiare, rezultate din timpul în care îmbrăca tricoul roș-albaștrilor.
Rezident în Germania, Dorinel Munteanu trebuie să-și plătească impozitul pe venit în acea țară, iar Fiscul nemțesc i-a cerut dovada plății dărilor către stat din perioada petrecută la FCSB. Fostul mijlocaș susține că gruparea patronată de Gigi Becali ar fi trebuit să vireze banii pentru el, lucru care nu s-ar fi întâmplat, iar în acest sens a demarat un proces în instanță.
Judecătorii i-au dat câștig de cauză clubului lui Gigi Becali, iar Dorinel Munteanu este nevoit să dea toți banii din propriul buzunar.
Etichete: dorinel munteanu , gigi becali , dorinel munteanu proces
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții