Gică Popescu, dezvăluiri despre cum a refuzat Real Madrid: ”M-au întrebat dacă sunt nebun la cap, dar sunt mândru!”
articol scris de Digi Sport10.10.2021, 20:26
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gheorghe Popescu a împlinit pe 9 octombrie 54 de ani și a depănat mai multe amintiri din cariera sa extraordinară.
Fostul căpitan al Barcelonei a dezvăluit că a fost aproape să semneze cu rivala Real Madrid, imediat după Revoluția din 1989.
”În 1990, am avut contractul lui Real Madrid două zile pe noptieră. Emil Săndoi, care era cu mine în cameră, mă întreba: 'Unde vrei să te duci, pe lună? E Real Madrid!' Numai că din cauza lipsei de informații din perioada comunistă, nu știam cine era Real Madrid, și am refuzat-o!
Eram la Campionatul Mondial din Italia. Real Madrid voia un fundaș central, iar eu am jucat senzațional cu Rusia (n.r. România - Rusia, scor 2-0), cred că a fost cel mai bun meci pe care l-am făcut vreodată.
Era ca la talcioc, seara la hotel nu aveam loc la recepție. Vorbeau la telefon, sunau impresarii, intrau și plecau impresarii, familiile, era ca la talcioc.
Gheorghe Popescu: ”Sunt printre puținii, dacă nu unicul jucător care a refuzat Real Madrid”
Am fost sunat de Mircea Petescu (n.r. fost impresar) și mi-a zis: 'Mâine vreau să te văd, am o ofertă pentru tine'. A venit și mi-a zis că e Real Madrid. OK... Orice om sănătos la cap întreba unde e contractul, nici nu se uita la cifre, semna. Am zis: 'nu, mă mai gândesc'.
Ne-am văzut cu vicepreședintele de la Real Madrid, a venit în cantonament. Ne-am întâlnit la un bar, eu i-am zis că mă mai gândesc. Mircea Petescu mi-a răspuns: 'E Real Madrid, nu există club mai mare'.
Nu știam dimensiunea clubului, fusese revoluția, nu aveam informații. Nu știam ce e Real Madrid și am spus că nu vreau să semnez, am zis că vreau să rămân la Craiova. Nu știam ce e Real Madrid. M-au întrebat: 'Ești nebun la cap?'
Mă gândesc tot timpul cum ar fi arătat cariera mea dacă aș fi semnat cu Real Madrid. Să fi început de la Real Madrid... aș fi făcut față? E greu de spus, dar sunt printre puținii, dacă nu unicul jucător care a refuzat Real Madrid. Sunt mândru de asta, pe lângă palmaresul meu.
Gică semnase cu Real Madrid, eram naiv, mă gândeam la bilete de avion, cât costă, nu văzusem un contract în viața noastră. Eram angajați la diferite întreprinderi, salarii și prime de joc”, a povestit Gică Popescu, într-un dialog cu Andi Moisescu.
În cele din urmă, fostul mare internațional a ajuns la PSV Eindhoven, apoi la Tottenham și de acolo la FC Barcelona.
Etichete: gica popescu barcelona , gheorghe popescu , mircea petescu , gica popescu real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții