Gică Hagi, nervos în cadrul unei conferinte de presă/ captură digisport.ro

Exclusiv Gică Hagi, strigăt de disperare pentru salvarea sportului românesc: ”Vă faceți că nu auziți!” Previziuni sumbre ale ”Regelui”

21.04.2020, 23:55
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

Gică Hagi are previziuni sumbre în ceea ce privește fotbalul românesc, după pandemia de COVID-19. ”V-am zis că va fi o criză”, a anunțat ”Regele” la Digi Sport Special.

Hagi, strigăt de disperare pentru salvarea sportului din România

Treaba asta trebuie tratată destul de serios. În primul rând administrativ. Cum va merge fotbalul înainte? Eu din prima v-am zis că va fi o criză. Ce a fost un leu, face acum jumătate. Unde sunt 100 vor fi 50, unde sunt 10 lei vor fi 5 lei.

Lucrurile acestea trebuie evaluate și gândite, să știm și noi care e situația. La toți ne e greu. Eu cred că la noi lucrurile se vor duce 50% în jos.

Cel puțin pe termen scurt. Nu mediu sau lung! Câtă viziune și creativitate am eu, tot nu știu să zic. Ar trebui făcută o ședință, cu toții.

Ministerul Sportului, Federația, că ei ne conduc, toți. Să se facă o videoconferință și să se pună la cale un plan, nu fiecare să-și dea cu părerea”, a răbufnit Gică Hagi la Digi Sport Special.

Gică Hagi cere implicarea statului în sport

”Regele” consideră că statul ar trebui să se implice în sport, prin legi care să le faciliteze companiilor multinaționale să investească în sportul din România.

Hagi consideră că aceasta ar fi una din soluțiile pentru salvarea sportului la noi și nu este pentru prima dată când zice acest lucru.

Cu toții producem bani în România, statul trebuie să realizeze facilități. Trebuie dată o lege pentru multinaționalele care au bugete foarte mari, care produc în România. Statul e numărul 1. El trebuie să susțină, să facă politicul, guvernul, Ministerul Finanțelor, MTS, prin președinții de la Federații.

Cu toții să vorbească și să vadă cum putem avea facilități. Avem parteneri care vin la sport? Am făcut o lege în care multinaționalele să investească în sport și în cultură?

Ele produc miliarde în România. Ele pot susține sportul și viitorii mari sportivi. Înseamnă o lege, cum au dat-o și nemții, și englezii și americanii. Vă faceți că nu auziți! Eu o zic de atâta timp.

De aceea nu mai avem sportivi, cu mici exemple, Avem Simona, Neagu, ca fete. La băieți stați să mă gândesc... Avem 2 fete prin care suntem cunoscuți, atât. Acum 20 de ani știau că mai aveam și noi fotbal, handbal, rugby”, a mai spus Hagi.

Gică Hagi: ”Dați-ne 15-20 de milioane și o să ne batem cu cei de afară”

Hagi consideră că sportivii din România s-ar putea lupta de la egal la egal cu cei de afară, dacă în țara noastră s-ar investi în dezvoltarea sportului.

Noi nu mai suntem buni, competitivi? Dar de ce? Dați-ne și nouă buget de 15-20 milioane și o să vedeți cum ne batem cu cei de afară. E simplu dacă îți dorești să ai sport în țara ta, să investești în sport, în segmentul social acesta.

Cine aduce despre România, dacă noi nu mai ieșim în Europa? Nu ne aude nimeni, nu ne bagă în seamă la business. Noi numai la sport putem concura, în cultură, în astfel de lucruri”, susține Hagi.

În altă ordine de idei, în cadrul emisiunii, Gică Hagi a vorbit și despre situația fiului său, Ianis, la Rangers.

  • 55 de ani are Gică Hagi.

Etichete: gica hagi , hagi romania , hagi fotbal , sportul romanesc , coronavirus , covid-19


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Dan Șucu a avut nevoie de doar ZECE minute! Decizia luată în privința lui Mario Balotelli

Exclusiv ”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat

OUT de la Genoa! Italienii anunță prima "victimă" a lui Dan Șucu

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Pancu l-a auzit pe Șumudică și nu s-a abținut: ”Nu se poate! Nu s-a întâmplat niciodată la echipa asta”

Fără precedent: Drăgușin, ZERO! După ce Tottenham a încasat 6 goluri, l-au ”mitraliat”: ”Nu se poate descrie cât de slab a fost”

Nota lui Andrei Rațiu! A jucat 96 de minute în La Liga, contra celor de la Betis

Marius Șumudică a anunțat TREI transferuri la Rapid! ”Ținta numărul 1” e din SuperLigă + Doi jucători din Serie A

Citeşte şi

Florin Cernat a numit cel mai bun român din istorie: "Nu știi ce să faci cu mingea? Dă-mi-o mie, că știu eu!"

Concluziile trase de Gică Hagi, după Hermannstadt - Farul 0-0: ”Sărbătorile și Dumnezeu să îi lumineze”

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu. Neluțu Varga îi dă vestea, chiar de ziua lui citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”