Gică Hagi și Gică Popescu au plecat spre Istanbul pentru Galatasaray - Barcelona! Turcii le-au pus la dispoziție un avion privat
articol scris de Digi Sport17.03.2022, 16:56
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Partida dintre Galatasaray și Barcelona din optimile de finală ale UEFA Europa League se joacă joi, iar Olimpiu Moruțan și Alexandru Cicâldău speră să treacă de formația antrenată de Xavi și să își continue parcursul în cupele europene.
Gică Hagi și Gică Popescu sunt invitați de onoare la partida dintre Galatasaray și Barcelona din returul optimilor de finală ale UEFA Europa League.
Gică Hagi și Gică Popescu au plecat spre Istanbul pentru Galatasaray - Barcelona! Turcii le-au pus la dispoziție un avion privat
Turcii de la Galatasaray i-au invitat pentru a urmări de la lojă partida cu formația blaugrana, iar cei doi au onorat invitația.
Cei de la Ajansspor au publicat pe rețelele de socializare și o fotografie din avionul spre Istanbul la care au adăugat o descriere pe măsură.
”Legendele lui Galatasaray, Hagi și Popescu, au plecat spre Istanbul pentru a urmări meciul cu Barcelona!”, au scris turcii de la Ajansspor.
”Cred că Barcelona se va califica pentru că înclin să cred că va fi un meci mai ușor pentru ei la Istanbul decât a fost pe Camp Nou.
Barca are un potențial ofensiv uriaș, chiar dacă Galatasaray este într-o revenire de formă, dar cred că puterea Barcei este superioară”, a spus Gică Popescu, într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT găzduită de emisiunea Digi Sport Special.
Alexandru Cicâldău a povestit ce a simțit în momentul în care a jucat contra Barcelonei
Cicâldău a declarat că a avut emoții înainte să fie trimis pe teren, însă, după aceea, s-a concentrat la joc și a încercat să uite de "greutatea" adversarilor din fața sa.
"Pentru mine a fost un pas înainte, îmi place viața de aici, tot ce se întâmplă în jurul echipei și îmi place și orașul. Nu pot să spun că-mi place ceva anume foarte mult, a fost o schimbare de mediu pentru mine.
Este, după părerea mea, cel mai înalt nivel. Se vede când joci împotriva unor echipe ca Barcelona, când ești în teren simți adevărata valoare a adversarilor.
(n.r. despre eliminarea Barcelonei din Europa League) Ar fi ceva de vis, cred, ținând cont că jucăm contra Barcelonei, mai ales că am făcut un rezultat bun în deplasare. Înainte să intru, am avut foarte puține emoții. Când am intrat, am lăsat totul și am încercat să mă concentrez la joc. Cu toată lumea mă înțeleg foarte bine, cu toți colegii”, a spus Alexandru Cicâldău, potrivit Pro X.
Etichete: hagi , europa league , barcelona , galatasaray , popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții