Gică Hagi, mesaj de susținere pentru turci, după cutremurele devastatoare
articol scris de Digi Sport06.02.2023, 17:16
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gheorghe Hagi (58 de ani), fost jucător și antrenor în Turcia, a transmis un mesaj de susținere pentru poporul turc, grav afectat în urma unei serii de cutremure.
Gică Hagi, reacție după cutremurele din Turcia: "Sunt alături de voi"
Un seism cu magnitudinea 7,8 a lovit luni sud-estul Turciei, în apropiere de oraşul Gaziantep. După aproximativ 9 ore, s-a produs un nou seism, cu magnitudinea 7,6.
Galerie Foto
Bilanţul provizoriu indică cel puțin 1.498 de morţi şi 8.533 de răniţi în Turcia. Mii de persoane au fost date dispărute.
Mehmet Kasapoglu, ministrul Tineretului și Sportului, a anunțat că toate competițiile naționale sportive și-au încetat temporar activitatea.
"Toate gândurile mele merg către poporul turc, greu încercat în aceste momente. Rămâneți puternici! Sunt alături de voi!", a transmis Gică Hagi prin intermediul unei rețele sociale.
În perioada 1996 - 2001, Hagi a jucat la Galatasaray Istanbul, alături de care a obţinut patru titluri de campion şi două Cupe ale Turciei, o Cupa UEFA şi Supercupa Europei.
De asemenea, Gică Hagi a fost şi antrenor la Galatasaray în două rânduri: 2003-2004 şi 2010-2011.
Galatasaray a demarat o campanie umanitară
Galatasaray Istanbul a demarat o campanie de ajutorare a persoanelor afectate de aceste cutremure.
Clubul strânge produse de bază la stadionul Ali Sami Yen și a solicitat sprijin din partea fanilor.
În plus, Galatasaray a decis ca sigla clubului să-și schimbe culorile temporar, în alb și negru, în semn de doliu după tragedia din Turcia.
Etichete: hagi , gica hagi , gheorghe hagi , turcia , galatasaray , cutremur turcia , cutremure turcia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții