Gică Hagi, din nou în iarbă. "Regele" va juca alături de Roberto Carlos și Luis Figo într-un meci caritabil
articol scris de Digi Sport20.03.2022, 16:50
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gheorghe Hagi (57 de ani) a anunțat la finalul jocului dintre Farul și CFR Cluj, încheiat 0-0, că va participa zilele următoare la un eveniment special.
Decarul Generației de Aur va juca într-un meci caritabil în Scoția, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de existență a celor de la Rangers. Astfel, pe data de 26 martie, pe Ibrox, va avea loc o partidă demonstrativă între gloriile "albaștrilor" și legendele fotbalului.
Gică Hagi va face parte din echipa legendelor lumii, alături de nume uriașe precum Luis Figo, care va fi căpitan, Roberto Carlos, Roy Makaay sau Robert Pires. De celalată parte, în trupa lui Rangers vor apărea Paul Gascoigne, Kris Boyd, Michael Mols, Sasa Papac, Nikica Jelavic, dar și Giovanni van Bronckhorst, actualul antrenor al lui Ianis Hagi.
Gică Hagi a vorbit despre evenimentul la care va participa săptămâna viitoare
La finalul jocului cu CFR, Hagi a spus că va profita de pauza competițională, cauzată de meciurile echipelor naționale, și va merge în Scoția, acolo unde îl va vizita pe Ianis și va participa la un eveniment caritabil.
"A venit acum această vacanță și o să mă duc să îmi văd băiatul (n.r. pe Ianis Hagi), pe care nu l-am mai văzut de când s-a accidentat.
Mă duc să stau câteva zile și cu el. O să merg să joc și un meci caritabil, să văd dacă mai știu să mai alerg și să dau în minge, deci am o săptămână și pentru mine și după revenim la ale noastre", a spus Hagi, după Farul - CFR Cluj.
Etichete: gica hagi , meci caritabil , hagi figo , hagi roberto carlos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții