Gianluigi Buffon, sincer. Unde vrea să mai joace fotbal + ce îi dă încă motivație la 43 de ani
articol scris de Mihai Alecu23.12.2021, 23:13
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gianluigi Buffon (43 de ani) a vorbit despre viitorul său, el aflându-se în acest moment sub contract cu Parma.
Coleg cu Valentin Mihăilă și Dennis Man la formația italiană, legendarul portar nu exclude un nou transfer în cariera sa în viitor.
Buffon, despre viitorul său în fotbal
Buffon anunță că viitorul său la Parma nu este sigur. Fotbalistul italian spune că nu ar zice nu unei experiențe în Mexic sau Statele Unite, ori ca jucător, ori ca antrenor.
"Mi-aș dori să joc în Mexic sau Statele Unite. E posibil orice în viitor, fie să fiu acolo ca jucător, fie ca antrenor. Faptul că nu am câștigat Champions League încă mă ține motivat. Dacă aveam acest trofeu, sigur mă lăsam demult.
Îmi plac Oblak, Courtois, Neuer, Ter Stegen și Donnarumma. Ne am un top, dar cred că Donnarumma poate trece la un alt nivel. Are potențialul ăsta", a spus Gianluigi Buffon, conform Skysports.
Buffon a revenit la Parma în vară
Crescut de Parma, Buffon a revenit în vară la clubul care l-a lansat în fotbalul mare.
Italianul o părăsea pe Parma în 2001, când Juventus plătea pentru serviciile sale o sumă record pentru un portar la vremea aceea, 53 de milioane de euro.
A mai evoluat pentru PSG, între 2018 și 2019, iar din vara anului 2021, Buffon este coleg cu Dennis Man și Valentin Mihăilă la Parma.
18 meciuri a bifat Buffon în acest sezon de Serie B, iar în 6 dintre acestea nu a luat gol.
Etichete: retragere , serie b , parma , gianluigi buffon
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții