Gheorghe Ștefan, condamnat definitiv la 3 ani și 3 luni de închisoare cu executare!
29.06.2018, 19:41SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fostul primar al municipiului Piatra-Neamţ, Gheorghe Ştefan, a fost condamnat definitiv, vineri, de judecătorii Curţii de Apel Bacău (CAB), la 3 ani şi 3 luni de închisoare cu executare, pentru spălare de bani şi acte de comerţ incompatibile cu funcţia, potrivit minutei publicată pe site-ul CAB.
Pedeapsa cea mai mare a fost pentru spălarea banilor, Gheorghe Ştefan fiind condamnat la 3 ani de închisoare, la care s-a aplicat un spor de pedeapsă de 3 luni pentru condamnările pentru infracţiunea de acte de comerţ incompatibile cu funcţia.
Instanţa a mai condamnat patru firme la plata unor amenzi şi interdicţia participării la proceduri de achiziţie publică în următorii doi. Astfel, Best GSG SRL a primit o amendă de 30.000 de lei, Giga Star SRL are de achitat o amendă de 30.000 de lei, Sonic Media SRL va plăti o amendă de 24.000 lei şi Euromedia TV, o amendă de 20.000 de lei.
În prima instanţă, la Tribunalul Neamţ, Gheorghe Ştefan a fost condamnat la 2 ani de închisoare, pedeapsă care a fost contopită cu cea de 6 ani de închisoare din dosarul Microsoft. Fostul primar de Piatra-Neamţ a primit doar un spor de 3 luni de închisoare şi a avut de executat în final 6 ani şi 3 luni. Curtea de Apel Bacău nu a mai admis contopirea pedepsei cu cea din dosarul Microsoft, pentru care Gheorghe Ştefan a fost eliberat condiţionat după ce a executat o treime.
Cele patru firme au fost achitate de Tribunalul Neamţ, ca primă instanţă, şi condamnate de Curtea de Apel Bacău.
Gheorghe Ştefan a fost trimis în judecată, în acest dosar, de procurorii DNA Bacău pe data de 23 decembrie 2014.
Fostul primar de Piatra Neamţ era acuzat că, începând cu anul 2009, a administrat în fapt SC Strong Montaj SA (fosta SC Tehnoutilaj SA), folosindu-se de interpuşi, care au acceptat să figureze formal ca asociaţi şi administratori.
"Gheorghe Ştefan şi-a asumat rolul de factor de decizie în SC Strong Montaj SA şi s-a implicat în activitatea de administrare a acesteia, a dispus efectuarea de plăţi, a făcut demersuri pentru încasarea facturilor emise, pentru obţinerea de finanţări de la diferite instituţii publice, pentru restituirea unor garanţii de bună execuţie, a discutat cu furnizorii de materiale, a cerut să i se prezinte situaţii contabile, a pus în discuţie evaluarea patrimoniului în vederea unor divizări, a solicitat informaţii cu privire la stadiul de realizare a unor lucrări, a intervenit pentru remedierea unor neajunsuri în activitatea firmei, şi-a dat acordul pentru obţinerea unui credit bancar şi constituirea unor garanţii, a convins fidejusori să semneze contractul de credit, a identificat şi a discutat oportunităţi de afaceri, a dispus acordarea de împrumuturi unor firme afiliate", susţineau procurorii DNA în rechizitoriul de trimitere în judecată.
Anchetatorii spuneau că operaţiunile financiare ca acte de comerţ în efectuarea cărora s-a implicat Gheorghe Ştefan sunt incompatibile cu funcţia pe care o deţinea, aceea de primar al municipiului Piatra-Neamţ.
O parte dintre lucrările la care fac referire procurorii DNA au fost finanţate din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus la acea vreme de Elena Udrea.
"În vederea scoaterii din SC Strong Montaj SA a sumelor de bani obţinute din infracţiuni şi a ascunderii adevăratei naturi a provenienţei acestora, Gheorghe Ştefan s-a folosit de diverse societăţi comerciale pe care le controla, SC Best GSG SRL, SC Giga Star SRL, SC Euromedia TV SRL, SC Sonic Media SRL, în beneficiul cărora, în perioada 2010-2014, a dispus, a iniţiat, a coordonat efectuarea de plăţi de către SC Strong Montaj SA, pentru servicii fictive, inutile ori nejustificate economic. Au fost efectuate plăţi în favoarea Best GSG SRL pentru servicii fictive de consultanţă, plăţi pentru inutile servicii de publicitate, parţial prestate de 1TV Neamţ şi GIGA TV, care depăşeau ca valoare profitul anual, asumarea şi plata unor împovărătoare rate de leasing, refacturate către Sonic Media SRL, dar neachitate de aceasta, luarea în chirie a unui hotel care nu aducea venituri şi menţinerea contractului o lungă perioadă de timp. De asemenea, divizarea SC Tehnoutilaj SA, devenită SC Strong Montaj SA, constituirea unei noi societăţi comerciale, Giga Star SRL care a preluat activele pentru a le da înapoi cu chirie primei societăţi comerciale amintite; plata chiriei pentru un spaţiu folosit de mai multe societăţi comerciale afiliate şi acceptarea plăţii impozitului pe proprietatea, aflat în sarcina Giga Star SRL etc Procedându-se astfel, în perioada 01.01.2010 - 01.02.2014, au fost scoşi din SC Strong Montaj SA, au fost supuşi unui proces de spălare a produsului infracţiunii, 4.414.221,28 lei, aproximativ un milion euro", mai spuneau procurorii DNA Bacău.
Gheorghe Ștefan a fost președinte al Cehalăului Piatra Neamț din 1992 până în 2015. Ceahlaul a fost desființată în 2016, după ce a fost retrogradată din Liga a 2-a în Liga a 5-a. Gheorghe Ştefan a fost poreclit "Pinalti" la scurt timp după ce a devenit preşedintele clubului nemţean.
N-a avut nicio performanţă cu Ceahlăul, frecventând des drumul Liga I – Liga II, dar rămâne cu un meci celebru, din 1999, dubla cu Juventus Torino, din Cupa UEFA Intertoto.
Agerpres
Etichete: liga 1 , ceahlaul piatra neamt , gheorghe ștefan , condamnare definitiva , 3 ani si 3 luni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții