Foto Gestul superb al lui Mo Salah, după ce un puști, fan al lui Liverpool, și-a spart nasul în timp ce alerga după jucător
11.08.2019, 13:15SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Louis Fowler este un fan al lui Liverpool care nu va uita prea curând ziua de 10 august 2019. Puștiul, în vârstă de 11 ani, se afla la poarta centrului de antrenament al celor de la Liverpool și spera să îl vadă pe Mohamed Salah (27 de ani).
În momentul în care l-a văzut pe egiptean ieșind, la volanul mașinii sale, băiatul a luat-o la fugă după starul ”cormoranilor”, iar lucrurile au luat o întorsătură neașteptată.
Louis era cu fratele său, iar când cei doi l-au văzut pe Salah părăsind baza de antrenament, au început să alerge după mașină, sperând ca jucătorul să le facă cu mâna.
Mohamed Salah a oferit o zi de neuitat tinerilor fani ai lui Liverpool
Totuși, doar câteva momente mai târziu, puștiul s-a lovit de un stâlp de iluminare stradală, lucru care l-a lăsat pe băiat cu nasul plin de sânge.
Jucătorul lui Liverpool a observat evenimentul, așa că a întors mașina, ca să se asigure că este totul în regulă. Mai mult, egipteanul i-a luat pe băieți cu mașina și i-a dus până acasă.
Mo Salah chiar a făcut poze cu băieții, moment pe care tatăl lor l-a publicat pe Twitter: ”Mohamed Salah, mulțumesc pentru că te-ai întors din drum pentru a verifica dacă băieții sunt bine, după ce Louis s-a lovit, încercând să obțină un salut de la tine.
Te iubește foarte mult, iar durerea a trecut imediat, odată ce te-ai dus să îl îmbrățișezi. A fost o lovitură care a meritat, aș putea spune. Ești o persoană de top și un adevărat gentleman!”.
Etichete: liverpool , mohamed salah , salah liverpool
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții