Gest superb al lui Chelsea. A pus hotelul de la stadion la dispoziţia Serviciului Naţional de Sănătate
18.03.2020, 15:38La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Chelsea a pus Hotelul Millennium de la propriul stadion, Stamford Bridge, la dispoziţia Serviciului Naţional de Sănătate (NHS), pentru a oferi cazare personalului său, care luptă contra pandemiei de coronavirus, a anunţat gruparea londoneză.
Patronul lui Chelsea, Roman Abramovich, a anunţat că va acoperi costul cazării, iar clubul va pune la dispoziţia NHS toate camerele din hotel, dacă este necesar.
Hotelul, pus la dispoziţia personalului medical timp de două luni
''Mulţi din personalul medical vor lucra în ture prelungite şi poate nu vor putea călători acasă sau altfel ar trebui să facă navete lungi. Locurile de cazare locală ajută menţinerea sănătăţii şi bunăstarea acestui personal cu rol crucial în aceste momente critice.
Personalul NHS va fi acela care va lucra în spitalele din regiunea nord-vestică a Londrei, dar ei pot ajunge şi la spitale din alte districte'', se arată în comunicatul lui Chelsea.
Clubul londonez a precizat că va pune hotelul la dispoziţia NHS timp de două luni, iar o nouă decizie se va lua în conformitate cu situaţia din luna mai.
Premier League şi-a suspendat activitatea până pe 4 aprilie din cauza pandemiei de coronavirus. Marea Britanie a raportat până acum 1.950 cazuri pozitive la Covid-19 şi 71 de decese.
Etichete: chelsea , stamford bridge , hotel chelsea covid 19
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții